REPORTAJ. De vorbă cu Dumitru Tincu Pop, meșterul care duce mai departe tradiția Cimitirului Vesel de la Săpânța FOTO
Publicat de , 3 noiembrie 2018, 15:32
Despre crucile din Cimitirul Vesel de la Săpânța s-au spus și se vor mai spune multe. Și tot nu e destul. Pentru că în vorbe nu poți cuprinde sfârșitul ce trebuie să aducă…veselie.
Ioan Stan Pătraș nu a știut atunci când s-a apucat de cioplit aceste cruci, în 1934, unde va ajunge numele și renumele său. De la dispariția lui, în 1977, meșteșugul a continuat și, dacă ai răbdare, pe o alee din spatele cimitirului, în casa memorială a celui ce a făcut moartea să râdă, îl găsești pe cel care-i continua munca – Dumitru Tincu Pop. Într-o zi veselă de toamnă, l-am găsit cioplind singur la bancul de lucru, tovarășe fiindu-i programele Radio România.
Ne mărturisește că realizarea unei cruci durează două-trei săptămâni. Crucile din Cimitirul Cesel de la Săpânţa au ajuns în toate colţurile lumii. Pe lemnul sculptat aici s-au scris poveşti ce au ajuns în…Venezuela și Japonia. Spune că vrea să lase meșteșugul mai departe și caută un om căruia să-i ofere toate tainele.
Fiecare cruce ascunde câte o poveste de viață, pe lângă cea scrisă de meșter. De pildă, porumbeii pictați pe lemn simbolizează armonia din familia respectivă. „Simbolurile sunt multe, fiindcă prin acestea noi transmitem niște idei, unele legate de trecut“, spune Dumitru Tincu Pop.
Cum realizează versurile? „La noi se cunosc oamenii. Eu de mic am fost aici și cunosc de la cel mai mic copil și până la cel mai bătrân om al satului“, spune meșterul.
Un reportaj de Dana Lebed