Încep înscrierile la 3×3 Constanţa Streetplay
Publicat de Catalin Donose, 2 noiembrie 2018, 11:38
3×3 Constanţa Streetplay, ediţia de iarnă, este primul turneu organizat în România la care punctele adunate de jucători vor conta în duelul naţiunilor pentru calificarea la Jocurile Olimpice, ediţia Tokyo 2020.
Evenimentul marca Sport Arena Streetball va avea loc în zilele de 10 şi 11 noiembrie în City Park Mall şi este organizat de Asociaţia Judeţeană de Baschet Constanţa, cu sprijinul Primăriei Constanţa.
Clasamentul mondial pe naţiuni, alcătuit în baza punctelor acumulate de jucătorii din fiecare ţară în perioada 1 noiembrie 2018 – 1 noiembrie 2019, va fi principalul criteriu de calificare la turneul olimpic de baschet 3×3 de la Tokyo 2020.
Cu premii totale în valoare de peste 15.000 de lei şi cu un premiu în bani la categoria de elită, Open Masculin, in valoare de 4500 lei, turneul de la Constanţa se anunţă unul extrem de puternic. Cei mai buni jucători de baschet 3×3 din ţară sunt aşteptaţi să-şi reunească din nou forţele în echipele tradiţionale.
Înscrierile sunt gratuite şi vor avea loc începând cu 5 noiembrie, ora 15.00, pe site-ul 3la3.ro şi se vor încheia după atingerea numărului limită de 30 de echipe sau pe 7 noiembrie, ora 23.00.
Arena de baschet 3×3 special amenajată în incinta City Park Mall va găzdui, pe lângă meciurile de baschet, concursuri pentru spectatori, momente de dans şi majorete, invitaţi speciali şi multe alte surprize.
Tot în cadrul acestui eveniment va avea loc şi faza finală a 3×3 Schools Battle, o competiţie de baschet 3×3 dedicată exclusiv şcolilor şi liceelor din Constanţa, organizată pentru al doilea an consecutiv de Asociaţia Judeţeană de Baschet Constanţa în parteneriat cu Inspectoratul şcolar Judeţean Constanţa cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa. Elevii sunt aşteptaţi să-şi susţină colegii de pe teren, organizatorii urmând să premieze cele mai originale moduri de a face galerie.
Evenimentul este organizat de Asociatia Judeteana de Baschet Constanta în colaborare cu Sport Arena Streetball cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa si City Park Mall.
Partener media este Radio Constanţa.