Anaid Tavitian și Eugenia Jianu, cei mai noi cetățeni de onoare ai Constanței
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 31 octombrie 2018, 13:10 / actualizat: 31 octombrie 2018, 15:24
Anaid Tavitian şi Eugenia Jianu au primit, astăzi, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Constanţa. Proiectele de hotărâre au fost adoptate în unanimitate de consilierii locali prezenţi la şedinţa ordinară a lunii octombrie a Consiliului Local Municipal (CLM) Constanţa.
Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, s-a declarat deosebit de mulţumit de votul aleşilor locali. „Acesta este sensul hotărârilor de consiliu local prin care le acordăm titlul de cetățean de onoare, să aducem în viața comunității oameni care lasă în urma lor ceva pentru urbea noastră, o moștenire care nu întotdeauna este legată neapărat de lucruri materiale, ci este vorba de moștenirea aceea care se transmite, de moștenirea de identitate, de moștenirea culturală“, a spus Decebal Făgădău.
Edilul a precizat că la şedinţa viitoare a CLM vor fi invitaţi oamenii de cultură constănţeni să le omagieze „aşa cum trebuie” pe cele două.