Ascultă Radio România Constanța Live

Reactorul 1 de la Cernavodă va fi oprit din 2026 pentru lucrări de tehnologizare

Reactorul 1 de la Cernavodă va fi oprit din 2026 pentru lucrări de tehnologizare

Publicat de , 30 octombrie 2018, 12:33

Reactorul 1 de la Cernavodă va fi oprit din 2026 pentru lucrări de tehnologizare, care vor dura doi ani şi care vor prelungi cu 30 de ani durata sa de funcţionare, a declarat, luni, Romeo Urjan, şeful Direcţiei Tehnice şi de Retehnologizare din cadrul Nuclearelectrica.

„Din 2026, Unitatea 1 de la Cernavodă se opreşte pentru lucrările efective. Până atunci, noi facem toate pregătirile necesare. Vom face un studiu de fezabilitate care se va termina în anul 2021 şi apoi vom face demersurile pentru achiziţia echipamentelor, care trebuie comandate cu 3-4-5 ani înainte, fiind produse specifice“, a spus Urjan, într-o conferinţă de profil.

Potrivit acestuia, studiul de fezabilitate va spune exact valoarea investiţiei, care este, conform estimărilor, între 1,2 şi 1,5 miliarde de euro.

„După doi ani de retehnologizare, Unitatea 1 va funcţiona încă 30 de ani. Astfel vom avea o centrală ca şi nouă pentru încă 30 de ani, faţă de costurile unei centrale noi, care ar fi duble sau chiar triple. Deci, avantajul economic este evident“, a adăugat oficialul Nuclearelectrica.

Nuclearelectrica operează centrala nucleară de la Cernavodă, unde funcţionează două reactoare de tipul CANDU 6, cu o putere totală de 1.400 de MW. Acestea asigură circa 20% din producţia naţională de electricitate.

Reactorul 1 a fost pus în funcţiune în anul 1996, iar Unitatea 2 în anul 2007.

Sursa: Agerpres

Încă 30 de zile de arest pentru Bogdan Peşchir
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 18:27

Încă 30 de zile de arest pentru Bogdan Peşchir

Judecătoria Sectorului 5 a dispus, marţi, prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Bogdan Peşchir, finanţatorul...

Încă 30 de zile de arest pentru Bogdan Peşchir
TULCEA: Scrumbii de Rusalii 2025 – festival gastronomic de excepție
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 17:32

TULCEA: Scrumbii de Rusalii 2025 – festival gastronomic de excepție

Ca o continuare a poveștii „Scrumbii de Florii”, festivalul gastronomic tulcean organizat la finalul lunii aprilie 2024, ieri, 14 aprilie, la...

TULCEA: Scrumbii de Rusalii 2025 – festival gastronomic de excepție
CJC intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență în dosarul în care 14 funcționari publici din aparatul de specialitate al instituției au solicitat instanței suspendarea hotărârii privind aprobarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Funcționare și Organizare
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 17:01

CJC intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență în dosarul în care 14 funcționari publici din aparatul de specialitate al instituției au solicitat instanței suspendarea hotărârii privind aprobarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Funcționare și Organizare

Consiliul Județean Constanța intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență și reprezentare în dosarul în care 14...

CJC intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență în dosarul în care 14 funcționari publici din aparatul de specialitate al instituției au solicitat instanței suspendarea hotărârii privind aprobarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Funcționare și Organizare
Județul CONSTANȚA: Peste o sută de pietoni și zeci de bicicliști amendați într-o singură zi
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 16:43

Județul CONSTANȚA: Peste o sută de pietoni și zeci de bicicliști amendați într-o singură zi

Polițiștii constănțeni au desfășurat o acțiune amplă, luni, 14 aprilie 2025, de prevenire a accidentelor rutiere cauzate de indisciplina...

Județul CONSTANȚA: Peste o sută de pietoni și zeci de bicicliști amendați într-o singură zi
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 16:30

TULCEA: Noua rețetă de reasfaltare a Podului peste Dunăre a rezistat bine peste iarnă; se reasfaltează și calea 1

Nouă rețetă de mixturi bituminoase, folosită în octombrie 2024, pentru reasfaltarea căii 2 de rulare a Podului suspendat peste Dunăre de la...

TULCEA: Noua rețetă de reasfaltare a Podului peste Dunăre a rezistat bine peste iarnă; se reasfaltează și calea 1
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 15:50

Reprezentanții Congresului american – mulțumiți de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor

Reprezentanții Congresului american prezenți marți la București au fost ‘mulțumiți’ de clarificările Cotroceniului privind...

Reprezentanții Congresului american – mulțumiți de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 15:32

Primul tren modernizat prin PNRR va pleca miercuri, din București Nord spre Constanța

CFR Călători anunță că începând din data de 16 aprilie 2025, pe ruta București Nord – Constanța și retur va circula primul tren format...

Primul tren modernizat prin PNRR va pleca miercuri, din București Nord spre Constanța
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 13:58

Camera Deputaților/Autoritățile municipale alocă minim 5% pentru finanțarea spitalelor de interes județean

Autoritățile municipale vor aloca minim 5% din bugetul local aprobat pentru finanțarea spitalelor de interes județean, indiferent de subordonarea...

Camera Deputaților/Autoritățile municipale alocă minim 5% pentru finanțarea spitalelor de interes județean