Cele mai importante teme economice ale momentului, discutate la Constanţa, de specialiştii BNR
Publicat de Bogdan Comșa, 4 septembrie 2014, 17:43
Astăzi şi mâine au loc la Constanţa conferinţe publice susţinute de reprezentanţi de marcă ai băncii centrale, în cadrul Academica BNR.
Evenimentul reuneşte personalităţi din conducerea Băncii Naţionale a României şi membri ai Academiei Române, care se întâlnesc cu cadre didactice din principalele centre universitare, repzrezentanţii ai mediilor de afaceri şi bancari, precum şi cu studenţi.
Conferinţa de astăzi a fost susţinută de viceguverrnatorul BNR, Florin Georgescu, pe tema aderării României la Uniunea Bancară, iar mâine vor avea loc prelegeri susţinute, printre alţii, de Mugur Isărescu şeful Băncii Naţionare, cu participarea ministrului Educaţiei Naţionale şi a celui delegat pentru Învăţământ Superior.
Conferinţele BNR de la Constanţa au loc la sediul Universităţii Maritime şi au ca obiectiv creşterea nivelului de educaţie financiară a publicului.