„Baladele Deltei” restituie tezaurului național „Călușul dobrogean”
Publicat de Liliana Fustanela, 16 octombrie 2018, 19:19 / actualizat: 21 octombrie 2018, 12:10
Colaborarea îndelungată dintre maestrul emerit Theodor Vasilescu, maestrul coregraf Marin Barbu și „Baladele Deltei” a îmbogățit repertoriul ansamblului artistic profesionist tulcean cu lucrări coregrafice de excepție. Vorbim, de-a lungul a douăzeci de ani, de unicate ca „Jocul caprei de la Berzunți (Bacău), un obicei rar întâlnit și foarte atractiv pentru orice fel de public, sau „Târgul de Sfântu Gheorghe” de la Niculiţel, de obiceiuri de primăvară din zonele Munteniei și Olteniei, „Toconelele” și „Călușul”, suite de dansuri populare din Moldova, Banat, Dobrogea, Oltenia și zona Sibiului etc., precum și jocuri aromâne, rusești, bulgărești și turcești.
La începutul lunii octombrie, maestrul coregraf s-a aflat din nou la Tulcea, de data aceasta pentru a preda, ajutat de Marin Barbu și Ștefan Coman, o nouă lucrare coregrafică: este vorba de „Călușul dunărean”.
– Domnule profesor, care este motivul pentru care ați ales acest căluș?
– Solicitarea a fost făcută de Ștefan Coman. Este cunoscut faptul că manifestarea coregrafică a călușarilor se consideră a fi una dintre cele mai reprezentative – dacă nu cea mai reprezentativă – dintre dansurile tradiționale de pe cuprinsul românesc. Dacă este așa sau nu, asta nu putem decide prin simple afirmații determinate de puternica impresie pe care o produc unele forme coregrafice explozive ale jocului călușarilor, unde interpretarea exuberantă a unor figuri poate fascina. De fapt, întreg palmaresul de jocuri autohtone ce solicită virtuozitate interpretativă se bucură de asemenea virtuți care impresionează și determină maxime aprecieri. „Brâiele” prezente oriunde în spațiul românesc, „bătutele”, „jocurile feciorești transilvane”, „învârtitele” de tot felul și multe altele pot solicita aceleași reacții prin aspectele care certifică o impresionantă imaginație a creatorilor anonimi și o interpretare pe măsură a celor de azi. Călușul posedă integral aceste interesante atribute pe care le are întreaga creație coregrafică tradițională autohtonă.
– Atunci cu ce este mai deosebit?
– Pentru a sublinia caracterul aparte al acestei manifestări tradiționale, citatul Ioanei Popescu, cercetătoare de marcă a creației tradiționale românești, este binevenit: „Căluş este derivat din latinescul collusium, collusii, care înseamnă dans de grup sau societate secretă; remarc aici că această interpretare apropie Călușul de jocurile cetelor de feciori din Transilvania. Căluşul a fost folosit ca unul dintre argumentele importante ale vechimii, unității și continuității neamului și, desigur, ca un reper al identității naționale”. Aici voi adăuga câteva păreri ale cercetătoarei Anca Giurchescu: „După părerea mea, originalitatea căluşului constă în fuziunea între credința în iele și jocul cu bâte (bețe, săbii) al unui grup de bărbați în număr fix, existând similitudini cu dansuri din cultura mediteraneană, din Anglia (morris dance), sudul Franței, Spania, Portugalia și până în Peninsula Balcanică”. Se poate observa că țările în care se regăsesc grupuri de bărbați în număr fix, asemenea grupărilor de călușari sau cetelor de feciori din Transilvania, sunt acelea care au fost colonizate de romani. Termenul de cultură mediteraneană se referă la influența latină în spațiile colonizate, iar prezența unor asemenea grupuri în Peninsula Balcanică se referă la noi și la aromâni.
– Sunt variante și variante de căluș. Prin ce diferă cea culeasă de dumneavoastră în județul Constanța?
– Toată creația folclorului tradițional este o dovadă a vechimii, a puternicei dăinuiri prin secole a valorilor noastre spirituale. În urma rezultatelor recente, istoria românilor este istoria unui popor statornic, așezat în una și aceeași vatră în care și-a urmat făgașul propriu de dezvoltare, a culturii materiale și spirituale, zămislind valori de originalitate și trăinicie, intrate demult în patrimoniul culturii universale. Plămădit ca popor unitar pe teritoriul carpato-danubiano-pontic, poporul român și-a păstrat neîntrerupt continuitatea de viață materială, comunitatea etnico-lingvistică și cultural-spirituală, în pofida multor vicisitudini cu care s-a confruntat. Subliniind acest aspect, marele istoric Nicolae Iorga (1871-1940) scria în 1938: „Este vorba de un popor care prin strămoșii săi își are rădăcini de patru ori milenare; aceasta este mândria și aceasta este puterea noastră”. În general, jocul călușarilor a fost cel care s-a făcut mai bine cunoscut prin folosirea lui de multe ori exagerată, în formele de educație a dansului tradițional sau în cele de spectacol. Varianta mai bine cunoscută este aceea a călușului din județul Argeș, de pe valea Cotmenei (satele Pădureți, Stolnici, Maldăru etc.). Ca o manifestare cu puternică rezonanță în istoria națională, acest fenomen specific întregii arii naționale ar fi fost necesar să beneficieze de o mai întinsă și aprofundată cunoaștere. Călușul din localitățile situate pe valea Dunării a atras atenția cercetătorilor. Impresionanta „Zestre Călușerească” pe care o oferă localitățile Contești și Frumoasa din județul Teleorman a fost mai bine studiată. Este bine cunoscut faptul că în „Descriptio Moldaviae” eruditul domn Dimitrie Cantemir menționează prezența cetelor de călușari în Moldova. De fapt, fenomenul călușului este cunoscut în întregul areal locuit de români. În județul Brăila, în localitatea Gropeni, are loc o manifestare similară. Deși cu forme coregrafice diferite, ceea ce leagă aceste acte tradiționale este peste tot forma de „Colussio”, adică cetele care se formează cu impunerea unor ceremonii specifice restrictive. Cu toate că Dobrogea a făcut parte din Imperiul Otoman între 1416 – 1877, imaginea influențelor orientale nu a fost determinantă. Datorită poziției lăturalnice a acestui ținut față de fluxul important otoman, în tendința lui către vestul european, Dobrogea este astăzi una din zonele folclorice ale României cu o remarcabilă varietate tipologică a dansului tradițional, desigur și ca urmare a istoriei sale. Folclorul coregrafic dobrogean oferă o imagine care se încadrează admirabil în specificul dintre Dunăre și Carpați. Totuși, iată, călușul din satul Zorile a scăpat atenției specialiștilor.
– Care este trăsătura distinctivă a „Călușului dobrogean” din Zorile?
– Satul Zorile din județul Constanța ne determină să afirmăm că, pe nedrept, datorită lipsei de cunoaștere, această zestre nu a fost pusă în valoare în aria spectacolului. Ne-am mulțumit cu prezența sa într-un concurs. Primul contact cu acest fenomen s-a întâmplat în anul 1987, când forurile culturale din județul Constanța au adus într-un festival național grupurile de călușari din Zorile. Este regretabilă totuși absența de până acum din circuitul cultural al unor importante valori tradiționale. S-a pierdut în mod regretabil un timp prețios. Totuși, iată în prezent inițiativa cunoscutului coregraf Ștefan Coman, managerul Ansamblului Artistic „Baladele Deltei” din Tulcea, prin care a reiterat interesul pentru valorificarea „Călușului Dunărean”. Acest ansamblu folcloric, unul din centrele în care creația tradițională autohtonă, în special cea a Dobrogei, își găsește cel mai potrivit loc de manifestare, a dat viață documentelor și filmelor care atestă elocvent prezența manifestării de care vorbim. Călușul Dunărean are o personalitate coregrafică deosebită față de rudele sale din ariile de nord – vest ale Munteniei. Caracterul deosebit nu se referă la dinamismul mișcărilor, care este același, nu se referă la aspectele cinetice care, fără să fie identice, sunt asemănătoare. Personalitatea Călușului Dunărean se referă la aspectele stilistice concretizate în poziția uneori tensionată a corpului, la stilul pașilor și mișcărilor în spațiu și mai ales la faptul că multe din figuri se petrec în poziții în care corpul este alungit pe sol. Ceea ce unește toate manifestările călușerești este faptul că ele reprezintă formarea și perpetuarea cetelor de flăcăi/bărbați în forma unor organisme tradiționale de formă închisă, „collusio”, grupări cărora uneori li se acordă proprietatea de a avea puteri magice.
Subliniez încă o dată valoarea inițiativei lui Ștefan Coman și ansamblului său, care contribuie în acest fel la îmbogățirea valorificării artei tradiționale dobrogene cu elemente noi de certă valoare.
