Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 8 octombrie

Calendarul zilei – 8 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 8 octombrie 2018, 06:00 / actualizat: 8 octombrie 2018, 8:38

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 12:30 – Şedinţa pregătitoare a Biroului Permanent

* ora 13:00 – Şedinţa Biroului Permanent şi ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plen

 – Camera Deputaţilor

* ora 14:00 – Şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 15:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 16:00 – Şedinţa în plen

 – Organizaţii

* Asociaţia Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi din România – JRS România organizează un eveniment dedicat susţinerii procesului de integrare a persoanelor cu o formă de protecţie în România, precum şi a migranţilor – ora 10:00, la sediul JRS România, Str. Ilie Opriş, nr. 54, sector 4. Activitatea face parte din proiectul “Sunt străin, până mă cunoşti”

– Economic

* Ziarul Financiar organizează conferinţa „ZF Agricultura, sol fertil pentru creşterea economică a României 2018” – ora 9:00, la Radisson BLU Bucureşti, sala Atlas 1

 – Academie

* Academia Română Secţia de Ştiinţe Fizice Secţia de Ştiinţe Chimice organizează evenimentul de sărbătorire a profesorului Petre T. Frangopol, membru de onoare al Academiei Române cu prilejul împlinirii vârstei de 85 de ani – ora 10:00, în Aula Academiei Române, Calea Victoriei nr.125. Participă: acad. Victor Voicu, vicepreşedinte al Academiei Române cu un cuvânt de deschidere; dr. Dorin Mircea Stelian Poenariu, membru de onoare al Academiei Române; profesorul Petre T. Frangopol, întemeietor de şcoli de cercetare şi lider de opinie; acad. Gheorghe Benga, excelenţa excelenţei în chimia, radiochimia, biochimia şi politica ştiinţei în România; acad. Ioan Dumitrache, secretar general al Academiei Române şi alte personalităţi

 – Cultură

* Începutul celui de-al doilea sezon al Stagiunii de colecție la Biblioteca Națională a României (Bd. Unirii nr. 22), parte din proiectul „100 de ani în 100 de concerte”, organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și a Administrației Fondului Cultural Național are loc de la  ora 17:30, în Sala Symposium a Bibliotecii Naționale a României, cu un spectacol deosebit de poezie și muzică, în care versurile lui Mihai Eminescu vor întâlni creația lui George Enescu și Dinu Lipatti. Ideile artistice ale celor trei creatori emblematici ai culturii române vor fi revelate de doi artiști de primă valoare: actorul Adrian Titieni și pianistul Horia Maxim. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Recital în cadrul turneului „Vioara lui George Enescu”, susţinut de violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail şi desfăşurat în perioada 12 septembrie – 8 octombrie, în mai multe oraşe din ţară – ora 19:00, la Sala Radio. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi

* Are loc evenimentul „Piano Battle”, în cadrul căruia se vor duela pianiştii Andreas Kern şi Paul Cibis într-un spectacol-concert inedit – ora 20:00, la Teatrul Național Bucureşti

* Nigel Kenedy, cunoscutul violonist britanic, revine în România cu un nou concert intitulat „Bach & Gershwin” – ora 20:00, la Sala Palatului

* Dansatoarea şi coregrafa, Latifa Laâbissi prezintă imaginea socială şi dimensiunile simbolice ale corpului uman, în spectacolul „Self Portrait Camouflage” – ora 20:00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional

– S-a întâmplat într-o zi de 8 octombrie

* Acum 584 de ani (1434), într-un privilegiu comercial datând din vremea lui Alexandru cel Bun, era menţionată cea mai veche atestare scrisă a Curții Domnești din Iași. Totuşi, deoarece existau clădiri mai vechi (de exemplu presupusa Biserică armeană construită în 1395), se crede că oraşul este mult mai vechi, cel puţin cu câteva decenii înainte de această dată. Curtea Domnească a funcţionat o perioadă îndelungată de timp, din prima jumătate a secolului al XV-lea până la sfârşitul secolului al XIX-lea, perioadă în care însemnătatea administrativă şi politică a fortificaţiilor a fost completată de cea culturală, la Iaşi tipărindu-se cărţi şi documente de referinţă în istoria românilor. Curtea ocupă spaţiul pe care se află astăzi Palatul Culturii şi s-a extins în timpul lui Ştefan cel Mare

* În urmă cu 161 de ani (1857) Constantin A. Kretzulescu prezenta în Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti (constituită ca şi în Moldova, pentru a consulta populaţia asupra necesităţii unirii Principatelor), proiectul de rezoluţie care cuprindea cereri asemănătoare rezoluţiei moldovene prezentate de Mihail Kogălniceanu la 7/19.X.1857 (8/20)

* Cu 158 de ani în urmă (1860), împăratul Austriei, Franz Joseph I, promulga actul organic cunoscut sub numele de „Diploma din octombrie”, care punea capăt sistemului absolutist şi deschidea o eră de guvernare constituţională („regimul liberal”, 1860-1867). Potrivit prevederilor acestui act, Transilvania redevenea principat autonom, cu Guvern şi Dietă proprii, în cadrul Imperiului Habsburgic (8/20)

* Armata română, victorioasă în Războiul de Independenţă (1877-1878), îşi făcea, acum 140 de ani (1878), intrarea triumfală în Bucureşti pe Podul Mogoşoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei (8/20)

* Se împlinesc 140 de ani, de când Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor au intrat oficial în componenţa României (în urma războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878). România obţinea la Congresul internaţional de la Berlin (1/13 iunie – 1/13 iulie 1878) recunoaşterea independenţei de stat şi revenirea la ţară a Dobrogei cu Delta Dunării şi Insula Şerpilor (8/20)

* Acum 121 de ani (1897) era înfiinţată Şcoala Militară de Maiştri de Marină, prin Înaltul Decret nr. 3110, în care regele Carol I a aprobat „Regulamentul de funcţionare al Şcolii de sub-mecanici şi sub-maeştri de marină”. În prezent, Şcoala Militară de Maiştri de Marină „Amiral Ion Murgescu” este o instituţie de învăţământ de nivel postliceal, cu misiunea de a pregăti personalul necesar Forţelor Navale

* Cu 81 de ani în urmă (1937) era înființată prin decret-lege organizația paramilitară pentru tineret „Străjerii țării” din România, organizaţie sportivă şi paramilitară pentru tineret şi continuatoare a tradiţiei corpului de „Cercetaşi” care-şi desfăşurase activitatea între anii 1913 şi 1937. „Straja ţării” a fost desfiinţată în septembrie 1940

* În urmă cu 79 de ani (1939) avea loc inaugurarea oficială a postului „Radio Basarabia” de la Chişinău (azi în R. Moldova) prin transmiterea Sf. Liturghii de la Catedrala Mitropoliei din Chişinău. Radio Basarabia a fost primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune. A emis până în iunie 1940, când a venit ocupaţia sovietică. Societatea Română de Radiodifuziune a relansat oficial Radio Chişinău în Republica Moldova pe 1 decembrie 2011, de Ziua Naţională a României. SRR a preluat pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM din Republica Moldova

* Acum 26 de ani (1992) a fost inaugurat, la Budapesta, Centrul Cultural Român (după deschiderea, cu o săptămână în urmă – 1 octombrie, la Bucureşti, a Centrului Cultural Ungar)

Aniversări – Comemorări

– 1856: S-a născut Dimitrie Dan, preot, istoric (studii de istorie bisericească) şi folclorist (studii asupra folclorului minorităţilor din Bucovina); membru corespondent al Academiei Române din 1904 (m. 1927)

– 1856: S-a născut Petru Missir, jurist, critic literar şi publicist; membru al „Junimii”; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (m. 1929)

– 1860: S-a născut juristul Oscar Niculescu, specialist în drept internaţional; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1939)

– 1889: S-a născut Tamara Nina Arbore, pictoriță, graficiană (m. 1942)

– 1890: S-a născut Alfred Moşoiu, poet, prozator şi dramaturg (m. 1932)

– 1897: S-a născut Ştefan I. Neniţescu, critic de artă, critic literar, publicist, poet, estetician şi diplomat (m. 1979)

– 1900: S-a născut Zeno Octavian Vancea, compozitor, muzicolog, critic muzical, dirijor de cor, pianist și profesor (m. 1990)

– 1908: S-a născut Max Eisikovits, compozitor, muzicolog, profesor, culegător şi exeget de folclor idiş (m. 1983) – 110 ani

– 1914: A murit Dimitrie A. Sturdza-Miclăuşanu, istoric şi om politic liberal; fondator (1875) şi unul dintre fruntaşii Partidului Naţional Liberal; ministru şi prim-ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1871, vicepreşedinte (1879-1882) şi preşedinte (1882-1884) al acestui for (n. 1833)

– 1915, 8/21: A murit Virgil Oniţiu, prozator, publicist şi traducător; îi revine meritul de a fi înfiinţat Fondul „Coresi”, destinat să ajute profesorii în editarea manualelor; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (n. 1864). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă moartea la 21 octombrie 1915

– 1916: S-a născut compozitorul Gheorghe Bazavan (m. 1990)

– 1919: S-a născut Ionel Budişteanu, violonist şi dirijor, interpret de muzică populară românească (m. 1991)

– 1923: S-a născut violonistul Ion Voicu; solist al formaţiilor Radio (1940-1948), apoi al Filarmonicii ”George Enescu”, al cărei director a fost în perioada 1972-1982 (m. 1997) – 95 de ani

– 1927: S-a născut regizorul şi scenaristul Harry Eliad, fost director al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti (m. 2012)

– 1929: S-a născut Alexandru Andriţoiu, poet, traducător, publicist şi scenarist (m. 1996)

– 1931: S-a născut sculptorul şi profesorul Vasile Gorduz (m. 2008). NOTĂ: Dicţionarul artiştilor români contemporani de Octavian Barbosa dă ca an al naşterii 1933

– 1933: S-a născut Lidia Ionescu Stăniloae, scriitoare, traducătoare, fiziciană; fiica părintelui profesor Dumitru Stăniloae (m. 2017) – 85 de ani

– 1938: S-a născut Constantin Abăluţă, poet, prozator, critic, antologator şi traducător (din poezia americană) – 80 de ani

– 1939: A murit George Mihail Zamfirescu, prozator şi dramaturg (n. 1898)

– 1947: S-a născut Monica Pillat, prozatoare, poetă, editoare, traducătoare şi profesoară; fiica prozatorului Dinu Pillat

– 1954: S-a născut criticul literar Costin Tuchilă; realizator în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune

– 1954: A murit matematicianul Dimitrie D. Pompeiu; unul dintre întemeietorii şcolii matematice româneşti; contribuţii deosebite în teoria funcţiilor şi a calculului funcţional; membru titular al Academiei Române din 1934 (n. 1873)

– 1959: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Constantin Baciu (n. 1885)

– 1998: A murit compozitorul Anatol Vieru (n. 1926) – 20 de ani

– 2000: A murit Mihai Pop, etnolog şi folclorist; studii teoretice şi cercetări de folclor românesc; membru de onoare al Academiei Române din 2000 (n. 1907)

– 2008: A murit George Emil Palade, medic şi biolog american de origine română; a descoperit (1953) ribozomii (particule subcelulare care-i poartă numele), sediu al sintezei de proteine; cercetări în domeniul organizării structurale şi funcţionale a celulei; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1974, împreună cu belgianul Albert Claude şi cu americanul de origine belgiană Christian René de Duve; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1975) (n. 1912) – 10 ani. NOTĂ: În România se organizează în semn de omagiu pentru savantul George Emil Palade, la 19 noiembrie (ziua sa de naştere), „Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România”

– 2013: A murit Ion Panaitescu, grafician, desenator, gravor şi ilustrator de carte (n. 1936) – 5 ani


EVENIMENTE EXTERNE

– Beijing: Vizita secretarului american de stat, Mike Pompeo, în China

– Moscova: Ministrul rus de externe, Sergei Lavrov, are o întâlnire cu omologul său italian, Enzo Moavero Milanesi

– Paris, Franța: Decizia justiţiei franceze la recursul în cazul controversat al ex-preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, care a fost acuzat de „corupție” și „trafic de influență”

– Strasbourg, Franța: Consiliul Europei decernează Premiul pentru Drepturile Omului „Vaclav Havel” 2018

– Bali, Indonezia: Reuniunile anuale ale FMI și ale Băncii Mondiale (8 – 14 oct.)

– Stockholm: Ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Economie – la Academia Regală de Ştiinţe a Suediei

– Lyon, Franța: Reuniunea miniștrilor de interne din cadrul G6 împotriva migrației și a luptei împotriva terorismului (8 – 9 oct.)

– Antananarivo, Madagascar: Începutul campaniei electorale oficiale pentru pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

Aniversări – Comemorări

– Canada: „Ziua Recunoştinţei” (Thanksgiving Day); este ”o zi în care se adresează mulţumiri lui Dumnezeu Atotputernicul pentru generoasele roade cu care a binecuvântat Canada”; este celebrată mai mult ca o sărbătoare naţională decât una religioasă; marcată pentru prima oară în 15 aprilie 1872; în 1931 Parlamentul canadian a adoptat o lege prin care fixa data de 11 noiembrie ca „zi a recunoştinţei”; începând cu 1957, este celebrată în a doua zi de luni din octombrie

– Ziua Naţională a statului Fiji; aniversarea proclamării independenţei – 1970 (se aniversează în a doua zi de luni din octombrie)

– SUA: „Columbus Day” (marcată în a doua zi de luni din octombrie) celebrează momentul în care navigatorul genovez Cristofor Columb a atins pentru prima dată pământul american, la 12 octombrie 1492; ziua a fost marcată prima dată la 12 octombrie 1792, la împlinirea a 300 de ani de la acel eveniment

– 1469, 8 (sau 10): A murit pictorul renascentist italian Fra Filippo Lippi (n. ~1406)

– 1585: S-a născut compozitorul Heinrich Schütz, autorul primei opere germane („Daphne”) (m. 1672)

– 1754: A murit scriitorul englez Henry Fielding (n. 1707)

– 1803: A murit poetul şi dramaturgul italian Vittorio Alfieri, creator al tragediei clasice italiene (n. 1749) – 215 ani

– 1834: A murit compozitorul francez François-Adrien Boïeldieu (n. 1775)

– 1862: S-a născut pianistul, compozitorul şi profesorul german Emil von Sauer (m. 1942)

– 1864: S-a născut Branislav Nušić, dramaturg, prozator şi memorialist sârb; cunoscut mai ales prin comediile sale de moravuri (m. 1938). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 20 octombrie 1864

– 1868: S-a născut pictorul german Max Slevogt, principalul reprezentant al impresionismului în Germania (m. 1932) – 150 de ani

– 1873: S-a născut astronomul danez Ejnar Hertzsprung; a realizat o clasificare a stelelor şi a stabilit relaţia spectru-luminozitate (m. 1967) – 145 de ani

– 1876: S-a născut Hans Stille, geolog şi paleontolog german; lucrări privind legătura dintre fenomenele tectonice şi cele magnetice; membru de onoare străin al Academiei Române din 1943 (m. 1966)

– 1883: S-a născut Otto Heinrich Warburg, biochimist, medic şi fiziolog german; în 1926 a descoperit natura şi acţiunea enzimelor respiratorii; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1931; a descoperit că principala și cea mai importantă cauză a cancerului este cantitatea prea mică de oxigen care intră în celulă (m. 1970) – 135 de ani

– 1890: S-a născut inginerul german Heinrich Focke, pionier în construcţia de avioane; a întemeiat, în 1923, în colaborare cu Georg Wulf, concernul Focke-Wulf (m. 1979)

– 1897: S-a născut (la Tbilisi, Georgia) regizorul de film american de origine armeană Rouben Mamoulian (m. 1987)

– 1910: S-a născut actorul de film american Kirk Alyn, interpretul rolului „Superman” din serialul tv. omonim difuzat între anii 1948 şi 1950 (m. 1999)

– 1918: S-a născut chimistul danez Jens Christian Skou; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1997, împreună cu Paul D. Boyer şi John E. Walker (m. 2018) – 100 de ani

– 1925: S-a născut Andreï Siniavski, scriitor rus şi activist pentru drepturile omului, stabilit la Paris; când a sosit în Franţa, în anul 1973, era unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi ruşi (m. 1997)

– 1930: S-a născut compozitorul japonez Tōru Takemitsu (m. 1996)

– 1939: S-a născut Aladár Pege, compozitor şi interpret maghiar de jazz (m. 2006)

– 1948: S-a născut chitaristul american Johnny Ramone, o adevărată legendă a muzicii punk (m. 2004) – 70 de ani

– 1949: S-a născut actriţa şi producătoarea americană de film Sigourney Weaver (nume real: Susan Alexandra Weaver)

– 1953: A murit contraaltista britanică Kathleen Ferrier; a cântat cu precădere muzică vocal-simfonică şi lieduri (n. 1912) – 65 de ani

– 1970: S-a născut Matt (Matthew Paige) Damon, actor de film, producător şi scenarist american

– 1987: A murit Konstantinos Tsatos, jurist, filosof şi om politic grec (preşedinte al Republicii Elene între 1975 şi 1980); membru de onoare străin al Academiei Române din 1980 (n. 1899)

– 2001: A murit Mongo Beti (nume real: Alexandre Biyidi Awala), scriitor camerunez anticolonialist de limbă franceză; considerat unul dintre maeştrii romanului african modern (n. 1932)

– 2004: A murit filosoful francez Jacques Derrida, autorul conceptului de deconstructivism (n. 1930)

– 2012: A murit Aureliu Busuioc, poet, romancier, dramaturg, scenarist, eseist, jurnalist şi traducător din Republica Moldova (n. 1928)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie