Ascultă Radio România Constanța Live

Toate gărzile efectuate de medici la centrele de permanenţă vor fi plătite până la finalul săptămânii

Toate gărzile efectuate de medici la centrele de permanenţă vor fi plătite până la finalul săptămânii

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 octombrie 2018, 14:00

Toate gărzile efectuate de medici la centrele de permanenţă vor fi plătite până la finalul săptămânii, a anunţat joi CNAS.

„CNAS a reglementat situaţia financiară a centrelor de permanenţă din toată ţara, iar gărzile efectuate de medici la aceste centre vor fi plătite până la finalul acestei săptămâni. Centrele de permanenţă sunt în relaţii contractuale cu casele judeţene de asigurări de sănătate, sursa de finanţare a acestor unităţi medicale fiind transferurile efectuate de la bugetul de stat către CNAS, prin intermediul Ministerului Sănătăţii. În condiţiile în care, ulterior adoptării Legii bugetului de stat pe acest an, tarifele de decontare a serviciilor efectuate de centrele de permanenţă s-au triplat, suma iniţial alocată acestor unităţi sanitare pentru întregul an 2018 (61,5 milioane lei) a asigurat finanţarea doar pentru patru luni de activitate”, a precizat un comunicat al CNAS.

Potrivit sursei citate, ca urmare a demersurilor efectuate de Ministerul Sănătăţii şi CNAS pentru suplimentarea fondurilor destinate centrelor de permanenţă, într-o primă etapă s-au alocat acestora încă 25,1 milioane lei din Fondul de rezervă al guvernului.

Ulterior, la rectificarea bugetară din luna septembrie, au fost alocate alte 65 milioane lei în acelaşi scop, sumă ce a fost repartizată de CNAS caselor judeţene de asigurări de sănătate pentru a asigura plata la zi a centrelor de permanenţă, cel mai târziu până la sfârşitul săptămânii în curs.

„În aceste condiţii, considerăm că nu există niciun motiv pentru blocarea activităţii acestor centre şi facem apel la un echilibru al afirmaţiilor şi demersurilor în spaţiul public, pentru evitarea inducerii unei stări de confuzie persoanelor care apelează la serviciile medicale respective. În continuare, se fac demersuri pentru asigurarea finanţării centrelor de permanenţă pe perioada următoare, până la sfârşitul anului”, a menţionat CNAS.

Sursa – agerpres

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 15:43

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul

Joi, 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea...

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul
TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 15:18

TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România

TikTok își consolidează activitatea de a proteja platforma prin lansarea Centrului Electoral dedicat alegerilor din România, printr-o nouă...

TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România
Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor – contestată și de Curtea Constituțională
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 14:43

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor – contestată și de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a României a declarat recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita...

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor – contestată și de Curtea Constituțională
CONSTANȚA: Bărbat reținut pentru tâlhărie. Acesta ar fi sustras telefonul mobil al unui bătrân
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 14:14

CONSTANȚA: Bărbat reținut pentru tâlhărie. Acesta ar fi sustras telefonul mobil al unui bătrân

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din...

CONSTANȚA: Bărbat reținut pentru tâlhărie. Acesta ar fi sustras telefonul mobil al unui bătrân
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 13:49

TULCEA: Bărbat lovit intenționat cu mașina. Un tânăr de 24 de ani, reținut de polițiști

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Făgărașu Nou, a avut loc un...

TULCEA: Bărbat lovit intenționat cu mașina. Un tânăr de 24 de ani, reținut de polițiști
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 11:40

Inspecția Judiciară – verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la CA Ploiești

Inspecția Judiciară va efectua verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de...

Inspecția Judiciară – verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la CA Ploiești
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 11:09

TULCEA: Atenție, exercițiu al pompierilor militari!

Astăzi, in intervalul orar 12:00 – 14:00, în municipiul Tulcea, pompierii militari tulceni, în colaborare cu VARD Tulcea SA urmează să...

TULCEA: Atenție, exercițiu al pompierilor militari!
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 10:57

CONSTANȚA/TULCEA: COD GALBEN – averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină

Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o atenționare de cod galben de instabilitate atmosferică temporar...

CONSTANȚA/TULCEA: COD GALBEN – averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină