Bani europeni pentru despăgubirea gospodarilor care și-au pierdut porcii din cauza pestei porcine africane
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 26 septembrie 2018, 18:29
Europarlamentarii din Comisia pentru Bugete a Parlamentului European au propus astăzi, alocarea a 50 de milioane de euro în 2019 pentru statele care sunt afectate de pesta porcină.
Eurodeputaţii din comisia de specialitate au convenit astăzi, asupra proiectul de buget pentru anul viitor, în valoare de 166 de miliarde de euro în angajamente, cu 717 milioane de euro mai mare decât propunerea iniţială a Comisiei Europene.
Vor fi acordate fonduri suplimentare pentru programele de ocupare a forţei de muncă în rândul tinerilor, pentru agenţiile legate de securitate, dar şi pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii.
Plenul Parlamentului European se va pronunța prin vot asupra proiectul de buget pe anul viitor în sesiunea din 24 octombrie.