Deși fără mulți titulari, Viitorul vrea să câștige la Chiajna în Cupa României
Publicat de Catalin Donose, 25 septembrie 2018, 13:12
Într-o partidă din 16-imile Cupei României la fotbal, miercuri, de la ora 18,45, FC Viitorul va întâlni în deplasare pe Concordia Chiajna, unul dintre cele două meciuri în care se întâlnesc între ele, formații din prima ligă.
La conferința de presă premergătoare meciului au participat jucătorii Andrei Artean și Valentin Cojocaru, precum și managerul tehnic, Gheorghe Hagi.
Acesta a precizat că deși vor fi menajați câțiva jucători importanți (B. Țîru, B. de Nooijer, Vână, Băluță, I. Hagi, Drăguș) obiectivul este calificarea în faza următoare a competiției.
El a menționat că de două zile echipa constănțeană se antrenează pe un teren sintetic pentru a fi pregătită de întâlnirea de la Chiajna, care se anunță dificilă după ce formația gazdă a fost preluată de antrenorul Dorinel Munteanu.
La FC Viitorul va debuta rusul Amir Natkho (format la FC Barcelona), dar vor evolua și alți jucători care nu au prins prea multe minute în campionat.
Andrei Artean a declarat că își dorește să treacă de acest tur al competiției, iar portarul Valentin Cojocaru a menționat că și-a revenit după accidentare și vrea ca formația constănțeană să aibă un traseu cât mai lung în Cupa României.