Ascultă Radio România Constanța Live

Summitul celor Trei Mări, luni şi marţi, la Bucureşti

Summitul celor Trei Mări, luni şi marţi, la Bucureşti

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 septembrie 2018, 08:49

Preşedintele Klaus Iohannis va găzdui, luni şi marţi, la Palatul Cotroceni, cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, la care vor participa nouă şefi de stat, doi preşedinţi de Parlamente naţionale, un prim-ministru şi un ministru al Afacerilor Externe, fiind organizat în Bucureşti şi un forum de afaceri.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, summitul de la Bucureşti va reprezenta oportunitatea politică de a valida liniile directoare strategice care stau la baza dezvoltării viitoare a Iniţiativei celor Trei Mări.

„Această platformă politică flexibilă are ca prim obiectiv dezvoltarea economică a statelor din regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est, prin creşterea interconectivităţii, în special pe axa Nord-Sud, dar nu numai, în trei domenii principale – transport, energie, digital – şi stimularea competitivităţii economiilor statelor participante. Al doilea obiectiv vizează creşterea convergenţei reale între statele membre ale UE, contribuind astfel la întărirea unităţii şi coeziunii în cadrul Uniunii, pentru a permite continuarea politicii de integrare europeană, ca bază pentru relansarea proiectului european. În al treilea rând, Iniţiativa are rolul de a contribui la consolidarea relaţiei transatlantice, prin încurajarea prezenţei economice a SUA în regiune ca un catalizator pentru o cooperare consolidată şi ca parte a parteneriatului transatlantic”, arată Administraţia Prezidenţială.

Summitul găzduit la Bucureşti de preşedintele Klaus Iohannis va contribui, într-o manieră concretă, şi la procesul de dezvoltare a cooperării regionale, marcând trecerea Iniţiativei în faza rezultatelor tangibile. Astfel, Summitul urmăreşte exprimarea susţinerii politice a statelor participante la Iniţiativă cu privire la o listă regională de proiecte prioritare de interconectare în domeniile energiei, transporturilor şi digital, propuse de guvernele statelor participante, crearea unei reţele a Camerelor de Comerţ din statele participante la Iniţiativă, demararea demersurilor pentru înfiinţarea unui Fond de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări şi lansarea oficială a site-ului Iniţiativei.

În marja summitului, va avea loc, la Romexpo, sub înaltul patronaj al preşedintelui României, prima ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, co-organizat de Administraţia Prezidenţială a României şi Camera de Comerţ şi Industrie a României, în cooperare cu Consiliul Atlantic al Statelor Unite şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

La Forumul de Afaceri vor participa companii şi oficiali guvernamentali din statele partenere în cadrul Iniţiativei, din celelalte state membre UE, din Statele Unite ale Americii, din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale, precum şi reprezentanţi ai think-tank-urilor şi mediului academic.

Administraţia Prezidenţială arată că obiectivul forumului este să stimuleze iniţiativele de afaceri şi investiţiile în regiune, să dezbată implementarea proiectelor prioritare, dar şi să abordeze factorii potenţiali de creştere şi inovare, cum ar fi IMM-urile, antreprenoriatul tânăr, start-up-urile şi incubatoarele de afaceri din regiune. În cadrul Forumului, vor fi organizate întâlniri de tip bussiness-to-business şi business-to-government, precum şi paneluri de dezbateri de tip policy care vor analiza implicaţiile strategice ale evoluţiilor din cadrul Iniţiativei.

Preşedintele Klaus Iohannis va deschide, luni, Forumul de Afaceri, iar ulterior va participa la o sesiune plenară prezidenţială alături de omologii din Croaţia, Kolinda Grabar-Kitarovic, din Polonia, Andrzej Duda, din Republica Federală Austria, Alexander van der Bellen, şi de comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu.

Luni seara, şeful statului va fi gazda, la Palatul Cotroceni, a unui eveniment cultural dedicat Centenarului României Moderne şi a unui Dineu de Gală cu o participare prestigioasă.

Marţi va avea loc sesiunea plenară a summitului, care va fi moderată de preşedintele Klaus Iohannis. Ulterior, şeful statului va susţine declaraţii de presă alături de preşedinţii Croaţiei şi Poloniei şi de secretarul energiei al SUA, Rick Perry.

Reprezentarea statelor participante la summitul de la Bucureşti va fi asigurată la cel mai înalt nivel, prin prezenţa anunţată a nouă preşedinţi de stat, doi preşedinţi de Parlamente naţionale, un prim-ministru şi un ministru al Afacerilor Externe.

Totodată, la summit vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Iniţiativei, Comisia Europeană, prin preşedintele Jean-Claude Juncker, guvernul Statelor Unite ale Americii, prin secretarul Energiei, Rick Perry, şi al Germaniei, prin ministrul federal al Afacerilor Externe, Heiko Maas, precum şi instituţiile financiare europene şi internaţionale, prin preşedinţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Sir Suma Chakrabarti, şi al Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer. Banca Mondială va fi, de asemenea, reprezentată la lucrările Summitului.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, care reuneşte cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Primele două summituri ale Iniţiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, şi Varşovia, în 2017.

Sursa – agerpres

A fost semnat pentru programul de tranziţie a Forţelor Aeriene Române către aeronave de generaţia a V-a, F-35
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 18:50

A fost semnat pentru programul de tranziţie a Forţelor Aeriene Române către aeronave de generaţia a V-a, F-35

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, şi ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec, au semnat joi, 21 noiembrie, la Palatul Victoria, Protocolul...

A fost semnat pentru programul de tranziţie a Forţelor Aeriene Române către aeronave de generaţia a V-a, F-35
TULCEA: A fost semnat contractul pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Isaccei -Taberei – Energiei
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:08

TULCEA: A fost semnat contractul pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Isaccei -Taberei – Energiei

Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a semnat contractul pentru execuția unei lucrări importante, mult solicitată de tulceni, și anume un...

TULCEA: A fost semnat contractul pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Isaccei -Taberei – Energiei
TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 15:52

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!

La data de 20 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au fost sesizați de către două femei, cu privire la faptul...

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:43

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța

Regia Autonomă Județeană de Apă din Constanța investește aproape 700 de milioane de euro în patru mari proiecte. Unele dintre acestea sunt...

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:30

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării

Proiectul DANUBIUS-RO, parte din rețeaua europeană DANUBIUS-RI, este dezvoltat, la Murighiol, de un consorțiu de patru instituții de cercetare...

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:06

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord

Noul tren electric de la Alstom, inaugurat ieri cu mare fast de autorități, nu a mai plecat în cursa programată în această dimineață, din...

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:23

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România

Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Jandarmeria Română derulează, joi, operaţiunea...

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:27

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile...

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar