Aur și argint pentru România la Mondialele de canotaj academic
Publicat de Catalin Donose, 15 septembrie 2018, 13:22
Echipajul alcătuit din româncele Ionela-Livia Cozmiuc şi Gianina-Elena Beleagă a cucerit medaliile de aur în proba de dublu vâsle categorie uşoară, sâmbătă, la Campionatele Mondiale de canotaj academic de la Plovdiv (Bulgaria).
Cozmiuc (fostă Lehaci) şi Beleagă, care erau campioanele mondiale en titre, au fost cronometrate cu timpul de 06 min 50 sec 710/1000, devansând echipajele SUA (Emily Schmieg, Mary Jones), 06 min 52 sec 300/1000 şi Olandei (Marieke Keijser, Ilse Paulis), 06 min 52 sec 560/1000.
România mai cucerise sâmbătă o medalie, argint, la dublu rame masculin, prin Marius-Vasile Cozmiuc şi Ciprian Tudosă.
Ţara noastră va mai fi reprezentată sâmbătă în finala de patru rame masculin, iar duminică vom avea echipaje în trei finale, la dublu vâsle masculin (ora 12,33), opt plus unu feminin (12,47) şi opt plus unu masculin (13,15).