Meciul SSC Farul Constanța – Metaloglobus București se va disputa cu spectatori
Publicat de Catalin Donose, 14 septembrie 2018, 13:50
În cadrul etapei a 7-a din Liga a 2-a de fotbal, sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 11, la Techirghiol se va disputa meciul dintre SSC Farul Constanța și Metaloglobus București.
Federația Română de Fotbal și-a dat astăzi, acordul pentru ca meciul de pe Stadionul „Sparta” să se dispute cu spectatori.
Conducerea echipei SSC Farul a avut argumente clare și concrete pentru ca partida să poată fi urmărită din tribune de suporterii constănțeni.
Cele două formații se află în partea inferioară a clasamentului, SSC Farul pe locul al 13-lea cu 6 puncte, iar Metaloglobus pe locul al 17-lea cu 4 puncte.