Adolescentă din Năvodari, căutată de familie și polițiști
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 14 septembrie 2018, 12:39
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia minorei, Melissa-Ozlem Rus, în vârstă de 16 ani, din orașul Năvodari, județul Constanța.
La data de 13 septembrie, aceasta a plecat de pe raza orașului Năvodari, fără a reveni la adresa de domiciliu până în prezent.
Melissa are 1,70 m înălțime, aproximativ 45 de kg, păr șaten, lung, față ovală, ochi căprui.
La data plecării, purta cămașă albastră, pantaloni tip blue-jeans și o jachetă de culoare galbenă.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Poliția orașului Năvodari, tel.0241.502370 sau Dispeceratul IPJ Constanța, tel.0241.611364 int.20005.