CONSTANȚA: Vă mai amintiți? A fost odată…troleibuzul 49!
Publicat de Adrian Băncilă, 14 septembrie 2018, 11:00 / actualizat: 14 septembrie 2018, 12:25
Prima linie de troleibuz din Constanța a apărut în anul 1959. Avea o lungime de 10,4 km și era deservită de mijloace de transport românești tip TV2E, potrivit www.ratc.ro.
La 1 ianuarie 1980, IJTL (Întreprinderea Județeană de Transport Local, actuala RATC) avea 640 de autobuze, 123 de troleibuze, 48 de taximetre și 973 de autovehicule de transport marfă.
Câțiva iubitori ai transportului în comun au păstrat fotografii care atestă faptul că în municipiul Constanța au circulat tramvaie și troleibuze.
Vă mai amintiți de linia 49?
Potrivit Wikipedia, liniile de troleibuz 49 și 51 au fost linii surori. Troleibuzele de pe această linie au circulat până în anul 2004, când mijloacele de transport în comun electrice au fost înlocuite cu autobuze MAZ 103.
La câțiva ani după aceea, linia 49 a fost suspendată. Este interesant faptul că, în 2017, RATC Constanța a introdus linia de autobuz 51B, cu un traseu aproape identic cu al fostei 49. Dar despre linia 51B vom vorbi în episodul următor.
Traseul liniei 49 pornea de la Poarta 1 Port. Astăzi, zona Poarta 1 este în plină transformare.
Traseul liniei continua prin zonele Poarta 2, Teatrul de Stat Constanța (Fantasio), Tomis Mall și Piața Griviței. Nimic nu mai amintește de faptul că prin aceste zone au circulat troleibuze.
În continuare, traseul liniei continua în zonele Casa de Cultură, Brick și Inel 2.
Până aici, troleibuzele de pe liniile 49 și 51 avea trasee comune. Linia 49 vira la stânge, pe strada Dezrobirii, pe traseu comun cu linia de tramvai 102 până la intersecția din zona Pod Butelii. În acea perioadă, intersecția era semaforizată. După deschiderea unui hypermarket în zona, intersecția a devenit una cu sens giratoriu. Semafoarele există și astăzi, dar sunt scoase din funcțiune.
Iată cum arăta zona în anul 1993 și cum arată astăzi.
Traseul liniei 49 continua pe bulevardul I. C. Brătianu, în paralel cu liniile 48 și 48B.
Spre final, mijloacele de transport în comun intrau pe străzile Alba Iulia, Verde, Nicolae Filimon, iar capătul de linie era pe strada Interioară 3, din zona Halta Traian.
Iată cum arată astăzi acele străzi:
Sursa foto vechi: Facebook Daniel George, www.ratc.stpf.net