Doi sportivi ruși vor fi naturalizați în lotul olimpic de lupte al României
Publicat de Claudiu Dobrescu, 12 septembrie 2018, 09:43
Federația Română de Lupte naturalizează încă doi sportivi. Ceremonia pentru depunerea jurământului a luptătorilor ruși, Zurab Kapraev (21 de ani) și Nikolai Ohlopkov (22 de ani) va avea loc azi la ora 16.00, sediul Ministerului Tineretului și Sportului din București.
Kapraev și Ohlopkov vor face parte din lotul olimpic de lupte libere al României.Ei s-au aflat în primele trei locuri la ultima ediţie a naţionalelor Rusiei, la stilul lupte libere.
Kapraev concurează la categoria 70 de kilograme, iar Ohlopkov la 57 de kilograme.