Larisa Iordache operată a treia oară la tendonul achilian
Publicat de Claudiu Dobrescu, 12 septembrie 2018, 08:21
După două intervenții chirurgicale nereușite în România, gimnasta Larisa Iordache a trecut printr-o nouă operație a tendonului achilian, de această dată la Viena, într-o clinică de specialitate.
Sportiva s-a accidentat în octombrie 2017, la Campionatele Mondiale, în timp ce se încălzea pentru calificările la sol și a fost supusă la două operaţii în ţară, dar nu s-a refăcut complet, astfel că a ajuns din nou la intervenţie chirurgicală, de această dată la Viena.
Larisa Iordache s-a arătat optimistă după intervenţia de la Viena şi speră să revină în circuitul competiţional, pentru a putea participa la Jocurile Olimpice din 2020.