Ascultă Radio România Constanța Live

Cosmin Contra a fost mulțumit de evoluția tricolorilor la Belgrad

Cosmin Contra a fost mulțumit de evoluția tricolorilor la Belgrad

Publicat de Catalin Donose, 11 septembrie 2018, 07:17

Cosmin Contra, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, s-a arătat ”mulţumit şi fericit” pentru egalul cu Serbia, 2-2, înregistrat luni seara, la Belgrad, în Grupa a 4-a din Seria C a Ligii Naţiunilor.

‘Sunt mulţumit şi fericit. A fost un meci cu ocazii de ambele părţi, cu puţină şansă puteam să ne întoarcem cu 3 puncte la ocaziile pe care le-am avut în ultimele 10 minute”, a declarat Contra după meci.

Contra a salutat ”felul în care jucătorii au ieşit de la vestiare, atitudinea pe care au avut-o, nu s-au mai speriat de sârbi”.

”Au fost două goluri care puteau fi evitate. Am analizat acest joc al sârbilor, dar în prima repriză nu am reuşit să-i închidem pe benzi. La pauză am reorganizat puţin echipa şi s-a văzut”, a subliniat antrenorul echipei naţionale.

Cosmin Contra a explicat şi decizia de a-l titulariza pe debutantul Denis Drăguş: ”Mitriţă la antrenamentul oficial a simţit o durere la inghinali şi mi-a fost teamă să-l introduc din primul minut şi am decis să-l folosesc pe final, când a avut ocazii de a marca. Aşa că am decis să-l folosesc pe Drăguş, cel care a impresionat toată săptămâna, a avut tupeu şi a făcut un meci bun la debut”.

”Din păcate, a fost o lecţie cu Muntenegru, noi n-am ştiut să jucăm împotriva unei astfel de echipe defensive. Împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din Europa (Serbia), ne-am ridicat la nivelul său. (…) Am revenit de la 0-1 şi 1-2. E clar că nu mă mulţumesc cu două puncte după primele două etape, mi-aş fi dorit patru puncte”, a mai spus Contra.

Selecţionerul a afirmat că acum se gândeşte la meciul cu Lituania, ”o echipă puternică pe propriul teren, unul artificial, o echipă masivă, care joacă în sistem cu cinci fundaşi”.

”Putem termina în primele două echipe. Dar cel mai important este meciul cu Lituania. Dacă la partida cu Serbia pe teren propriu, cu suporterii de partea noastră, vom avea cinci puncte, putem să terminăm grupa chiar pe primul loc’, a concluzionat Cosmin Contra.

Naţionala de fotbal a României şi reprezentativa Serbiei au terminat la egalitate, 2-2 (0-1), luni seara, pe Stadionul ”FK Partizan” din Belgrad, în Grupa a 4-a din Seria C a Ligii Naţiunilor.

Aleksandar Mitrovic (26, 63) a marcat golurile gazdelor, în timp ce pentru echipa României au înscris Nicolae Stanciu (48 – penalty) şi George Ţucudean (68). România va juca următoarele meciuri din Liga Naţiunilor luna viitoare, cu Lituania în deplasare (11 octombrie) şi cu Serbia acasă (14 octombrie).

Handbal european la Constanța
Sport marți, 26 noiembrie 2024, 07:27

Handbal european la Constanța

Echipa CSM Constanța își încheie marți seară, aventura din EHF European League cu un meci în Sala Sporturilor, cu formația Chrobry Glogow din...

Handbal european la Constanța
Cinci fotbaliste de la Farul Constanța au fost convocate la națională
Sport luni, 25 noiembrie 2024, 11:15

Cinci fotbaliste de la Farul Constanța au fost convocate la națională

Reprezentativa feminină de fotbal a României desfășoară în perioada 24 noiembrie-3 decembrie 2024 un stagiu de pregătire în care tricolorele...

Cinci fotbaliste de la Farul Constanța au fost convocate la națională
Etapa a 17-a din Superligă se încheie luni
Sport luni, 25 noiembrie 2024, 08:43

Etapa a 17-a din Superligă se încheie luni

Meciurile etapei a 17-a a Superligii de fotbal au loc de vineri până luni. Rezultate: Vineri 22 noiembrie Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Gloria...

Etapa a 17-a din Superligă se încheie luni
Voleibalistele de la CSM Constanța au câștigat pe teren propriu
Sport luni, 25 noiembrie 2024, 08:33

Voleibalistele de la CSM Constanța au câștigat pe teren propriu

Echipa CSM Constanţa a învins-o pe CSM Bucureşti cu 3-1 (22-25, 25-15, 25-15, 25-14), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 10-a...

Voleibalistele de la CSM Constanța au câștigat pe teren propriu
Sport luni, 25 noiembrie 2024, 08:22

Victorie în deplasare pentru tricolori

Naţionala masculină de baschet a României a învins echipa Luxemburgului, cu 84-78 (23-12, 23-19, 19-18, 19-29), duminică seara, la Luxemburg,...

Victorie în deplasare pentru tricolori
Sport duminică, 24 noiembrie 2024, 12:37

CSM Constanța este campioană națională pe echipe la lupte U20

Sala Polivalentă „Ladislau Simon” din Târgu Mureș a găzduit Campionatul Național pe echipe U15 și U20. Cei mai buni luptători ai...

CSM Constanța este campioană națională pe echipe la lupte U20
Sport duminică, 24 noiembrie 2024, 08:17

Victorie în deplasare pentru campioana CSM Constanța

CSM Constanţa şi Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe au obţinut victorii, sâmbătă, în etapa a 5-a a Ligii Naţionale de baschet feminin. Ambele...

Victorie în deplasare pentru campioana CSM Constanța
Sport duminică, 24 noiembrie 2024, 07:57

Victorie pe terenul contracandidatei la titlu pentru campioana Farul Constanța

Runda a 13-a din Superliga feminină de fotbal, penultima din sezonul regular, a adus campioanei Farul Constanța cea mai importantă victorie din...

Victorie pe terenul contracandidatei la titlu pentru campioana Farul Constanța