Naționala de fotbal tineret a României este pregătiră pentru meciul de mâine
Publicat de Claudiu Dobrescu, 10 septembrie 2018, 20:15
În lotul de tineret al naționalei de fotbal a României (sub 21 de ani) predomină optimismul după victoria din deplasare, scor 2-1 cu Portugalia, în preliminariile EURO 2019.
Meciul de mâine seară de la Ovidiu, România- Bosnia-Herțegovina va începe la ora 19.00 și va fi transmis în direct la PRO X.Este o partidă foarte importantă pentru calificarea naționalei antrenate de Mirel Rădoi, selecționer care a fost prezent în această seară la o conferință de presă, alături de portarul Ionuț Radu.
Echipa oaspete este formată din jucători puternici și va practica un forbal ofensiv, chiar agresiv pentru a se impune.În acest sens, selecționerul Mirel Rădoi a declarat că va întări defensiva și va folosi o tactică asemănătoare celei din meciul cu Portugalia pentru ca România să înscrie.
Conducerea tehnică a naționalei U21 contează pe o victorie care să aducă mai multă siguranță în privința calificării la EURO 2019 deoarece va urma un alt meci dificil, cel cu Țara Galilor.
Și portarul Ionuț Radu s-a declarat optimist în privința unei evoluții bune a echipei, mâine seară, împotriva selecționatei din Bosnia-Herțegovina.
În grupa B de calificare, Bosnia este pe primul loc cu 18 puncte, iar România este pe locul al doilea cu 15 puncte.