Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 14 septembrie

Calendarul zilei – 14 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 14 septembrie 2018, 06:00 / actualizat: 14 septembrie 2018, 12:14

EVENIMENTE INTERNE

– Apărare, Interne

* Buşteni, jud. Prahova: În perioada 14-16 septembrie, Secretariatul General al Ministerului Apărării Naţionale organizează Manifestările dedicate celebrării Marii Uniri şi a 90 de ani de la inaugurarea Crucii eroilor Neamului de pe muntele Caraiman

– Economic

* Târgul Național al Mierii – Ediţia de Toamnă,  organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, se va deschide astăzi, de la ora 10:00, pe platforma apicolă din Băneasa, Bucureşti, Bd. Ficusului nr. 42, sector 1 (14 – 16 sep.)

– Cultură

* Muzeul Municipiului Bucureşti organizează prima ediţie a „3SOUND FESTIVAL” în perioada 14-23 septembrie. Artişti consacraţi ori tinere talente vor construi, vreme de 10 zile, un discurs muzical pe care îl vor rosti în incinta a patru muzee îndrăgite de bucureşteni: Palatul Suţu, Muzeul Dr. Nicolae Minovici, Casa Filipescu-Cesianu şi Muzeul Theodor Aman – ora 19:00

* Arad: Aeroportul Internațional Arad își deschide porțile, în perioada 14 – 16 septembrie, pentru concerte cu muzică live, artiști de renume și scenografii impresionante, cu ocazia Arad Open Air Festival, unul dintre cele mai mari evenimente muzicale din vestul României – ora 19:00

– Sport

* România va găzdui, pentru a treia oară în istorie, turneul final al Campionatului European de baschet 3×3 – FIBA 3×3 Europe Cup, la Bucureşti, în perioada 14-16 septembrie. Competiţia, organizată de Sport Arena Streetball şi Federaţia Română de Baschet, va reuni cele mai bune 12 echipe din Europa, atât la masculin, cât şi la feminin

– Diverse

* Arad: Aeroportul Internațional Arad își deschide porțile în perioada 14 – 16 septembrie, pentru concerte cu muzică live, artiști de renume și scenografii impresionante, cu ocazia Arad Open Air Festival

– S-a întâmplat într-o zi de 14  septembrie

* Acum 123 de ani (1895), se inaugura podul peste Dunăre de la Cernavodă (început la 9/21.X.1890). Proiectat şi realizat de inginerul Anghel Saligny. În lungime de 3850 de metri, era, la vremea aceea, cel mai lung pod din Europa (14/26)

* Cu 112 ani în urmă (1906) se înfiinţa „Federaţia Societăţilor de Gimnastică din România” (F.S.G.R.), în urma Congresului Societăţilor de Gimnastică care a avut loc la Bucureşti, între 11-12 septembrie 1906, considerată data de naştere a “Federaţiei Române de Gimnastică”. De fapt, Federația fusese constituită, în mod provizoriu, încă din 8 noiembrie 1905, la 14 septembrie 1906, cu prilejul Congresului venind oficializarea. La înfiinţare, F.S.G.R. reunea 18 societăţi de gimnastică, la care ulterior s-au mai adăugat şi altele. Iniţiatorul şi animatorul Federaţiei a fost profesorul D. Ionescu, care a reuşit să atragă în Comitetul de conducere o serie de personalităţi ale vremii, dintre care: generalul Petre Năsturel (preşedinte), ministrul învăţământului Spiru C. Haret (vice-preşedinte) şi lt. col. Th. Petrescu (vice-preşedinte). În prezent, Federaţia Română de Gimnastică este condusă de Adrian Stoica

* În urmă cu 98 de ani (1920) România a ratificat Tratatul de la Versailles (Franţa), între Puterile Aliate şi Germania, document ce punea capăt, din punct de vedere diplomatic, primei conflagraţii mondiale: 28.VII.1914-11.XI.1918. Tratatul a fost semnat la 28.VI.1919

* Acum 94 de ani (1924), apărea primul număr al „Gazetei Sporturilor”. La momentul apariţiei, era prima publicaţie de sport care circula în spaţiul românesc şi a treia din Europa, după “La Gazzetta dello Sport” (Italia) şi “Nemzeti Sport” (Ungaria)

* Cu 92 de ani în urmă (1926), la Reşiţa, se producea locomotiva cu abur 50.243 „Regele Ferdinand”, prima de acest fel construită în România în perioada interbelică. Datorită succesului în construcţia de locomotive la Reşiţa și Malaxa, începând cu anul 1930, în România nu s-a mai importat nicio locomotivă. Între anii 1926-1960 în România s-au construit 1207 locomotive cu abur, reprezentând 10 tipuri pentru cale normală și trei tipuri pentru cale îngustă. În anul 1960 producţia de locomotive cu abur s-a sistat, industria românească profilându-se pe producţia de locomotive diesel şi electrice. Locomotivele cu abur au funcţionat în exploatarea C.F.R. până în anul 1980. În perioada 1980-1998 locomotivele cu abur au fost casate în proporţie de 98%

* Se împlinesc 90 de ani (1928) de la inaugurarea şi sfinţirea Crucii Eroilor Neamului de pe Muntele Caraiman, monument istoric, construit între anii 1926-1928, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor ceferişti căzuţi la datorie în Primul Război Mondial

* Printr-un decret regal, emis acum 78 de ani (1940), România era proclamată „stat naţional-legionar”. Generalul Ion Antonescu a devenit „conducător al statului”, iar Horia Sima, căpitanul Legiunii, a fost numit vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. A fost interzisă orice activitate politică în afară de cea a Mişcării legionare şi a grupului etnic german. La 14 februarie 1941 “statul naţional-legionar” a fost abrogat în mod oficial, instaurându-se dictatura militară a generalului Ion Antonescu

* Cu 58 de ani în urmă (1960) era constituită Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC). Cinci ţări-cheie în producţia de petrol – Arabia Saudită, Venezuela, Iranul, Irakul şi Kuweitul – au înfiinţat un grup pentru a milita în vederea obţinerii unor preţuri mai ridicate. La scurt timp li s-au alăturat Qatarul, Indonezia şi Libia. Ulterior au devenit membre ale OPEC Emiratele Arabe Unite, Algeria, Nigeria, Ecuadorul şi Gabonul (ultimele două s-au retras din organizaţie în 1992, respectiv, 1995)

* Acum 24 de ani (1994), ministrul israelian de externe, Shimon Peres, și liderul OEP, Yasser Arafat, semnau „Declarația de la Oslo”, document care prevedea ca „problemele politice” să fie discutate între cele două părți în cadrul Acordului de la Cairo, încheiat la 4 mai 1994, care specifica instituirea autonomiei palestiniene în cea mai mare parte a Fâșiei Gaza și orașul Ierihon din Cisiordania

Aniversări – Comemorări

– Înălţarea Sfintei Cruci (Post) (Calendarul Creştin-Ortodox 2018; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2018; Calendarul Romano-Catolic 2018)

– „Ziua Gazistului” în România; marcată, din 1990, în fiecare a doua vineri din luna septembrie, de către cei ce lucrează în industria gazelor naturale

– „Ziua Inginerului Român”, instituită în anul 2000 prin Hotărârea de Guvern 525/2000, la propunerea Asociaţiei Generale a Inginerilor din România – AGIR

– „Ziua Muntelui”; marcată, anual, din 2002, la data tradiţională a încheierii păşunatului în Carpaţii României

– 1778: S-a născut Costache Conachi, unul dintre cei mai reprezentativi poeţi lirici ai perioadei de început a literaturii române (m. 1849) – 240 de ani

– 1853: S-a născut Radu Rosetti, istoric, genealog, scriitor şi om politic (prefect al mai multor judeţe – Roman, Bacău, Brăila, deputat, director al departamentului „Lucrări speciale şi cercetări istorice”, în Ministerul de Externe) (m. 1926)  – 165 de ani

– 1856: S-a născut Sofia Nădejde (soţia publicistului şi omului politic Ioan Nădejde şi sora pictorului Octav Băncilă), nume ce are astăzi o rezonanţă cu totul redusă chiar şi în mediile literare; a fost prima fată din România căreia i s-a permis să susţină bacalaureatul într-un liceu de băieţi; alături de soţul ei, a editat reviste culturale şi manuale şcolare, a susţinut campanii pentru recunoaşterea drepturilor femeilor, a tradus texte ştiinţifice şi literare, a scris proză (romanul „Patimi” este primul din literatura română scris de o femeie), poezie, teatru (m. 1946)

– 1876: S-a născut Alexandru I. Lapedatu (frate geamăn cu economistul Ion I. Lapedatu), istoric şi om politic liberal; specialist în istoria Evului Mediu; împreună cu Ioan Lupaş a fondat (1920) Institutul de Istorie Naţională din Cluj; ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918, vicepreşedinte (1934-1935; 1938-1939) şi preşedinte al acestui for (1935-1938) (m. 1950, în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, ca deţinut politic)

– 1876: S-a născut Ion I. Lapedatu (frate geamăn cu istoricul Alexandru I. Lapedatu), economist şi om politic liberal; a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1.XII.1918 şi la alcătuirea Consiliului Dirigent ca secretar al Resortului Financiar; rol important în unificarea monetară şi reorganizarea sistemului bancar românesc; ministru de finanţe (1926-1927); guvernator al Băncii Naţionale a României (1944-1945); membru de onoare al Academiei Române din 1936 (m. 1951)

– 1882, 14/25: S-a născut Wilhelm Filderman, jurist, publicist, lider necontestat al populaţiei evreieşti din România după primul război mondial; preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (1921-1941; 1944-1946); în anii celui de-Al Doilea Război Mondial a iniţiat demersuri energice pentru împiedicarea trimiterii evreilor în lagărele de exterminare naziste; în exil din 1948 (m. 1963, la Paris). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 14 noiembrie 1882

– 1887: S-a născut George Breazul, muzicolog, pedagog şi folclorist (m. 1961)

– 1887: A murit compozitorul, pianistul, profesorul şi publicistul Gheorghe Scheletti (n. 1836)

– 1900, 14/27: S-a născut medicul Ion Făgărăşanu; contribuţii teoretice şi practice în domeniul anatomiei şi chirurgiei vasculare şi abdominale; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1987)

– 1906: S-a născut poetul Emil Vora (m. 1979)

– 1924: S-a născut dirijorul şi profesorul Iosif Conta; dirijor şi prim-dirijor al Orchestrei Naţionale Radio între anii 1954 şi 1988 (m. 2006)

– 1928: S-a născut Puiu Manu (nume real: Vasile Baciu), grafician, unul dintre cei mai prolifici autori de benzi desenate din Europa – 90 de ani

– 1930: S-a născut actorul de teatru, film şi televiziune Mihai Fotino (m. 2014)

– 1931: S-a născut Tudor Caranfil, critic cinematografic, istoric de film şi realizator de emisiuni TV cu subiecte cinefile; tatăl regizorului de film Nae Caranfil

– 1935: S-a născut basul Pompei Hărăşteanu (m. 2016)

– 1936: S-a născut actriţa Ileana Stana Ionescu

– 1938: S-a născut artistul plastic Horia Bernea, fost director al Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti (1990-2000) (m. 2000) – 80 de ani

– 1940: S-a născut ierarhul Damaschin Coravul (prenumele la botez: Dimitrie), episcop al Sloboziei şi Călăraşilor între anii 2000 şi 2009; autor a numeroase cărţi şi studii pe teme teologice; profesor de teologie – decan al Facultăţii de Teologie din Craiova în perioada 1992-2000 (m. 2009)

– 1945: S-a născut dirijorul şi compozitorul Marian Didu (m. 2004)

– 1945: A murit Dumitru Drăghicescu, filosof, sociolog şi om politic liberal; după terminarea primului război mondial s-a aflat alături de Nicolae Titulescu la Liga Naţiunilor Unite; ambasador al României în Mexic (1934-1936), a fost primul trimis român într-o ţară latino-americană (n. 1875)

– 1947: S-a născut interpreta de muzică uşoară Dida Drăgan

– 1948: A murit Constantin I. Angelescu, medic şi om politic liberal; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), prim-ministru (1933-1934), ministru în mai multe rânduri; ca ministru al educaţiei, a avut o reală contribuţie la reorganizarea învăţământului românesc de toate gradele; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (n. 1869) – 70 de ani

– 1951: S-a născut compozitoarea şi profesoara Doina Rotaru

– 1984: A murit Paul Sterian, poet, prozator, eseist, economist şi sociolog; soţul pictoriţei Margareta Sterian (n. 1904). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 15 sau 16 septembrie 1984

– 1993: A murit Geo Bogza, scriitor şi ziarist; considerat părinte al reportajului românesc modern, a creat o formulă unică de reportaj, reportajul poematic; membru titular al Academiei Române din 1955; frate cu scriitorul Radu Tudoran (n. 1908) – 25 de ani

– 2002: A murit arhimandritul Sofian Boghiu, stareţul Mănăstirii Antim din Bucureşti (din 1950); cunoscut duhovnic şi pictor bisericesc; unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai mişcării „Rugul Aprins”, grupare spirituală neagreată de regimul comunist, ce reunea toate marile personalităţi ale intelectualităţii creştin-ortodoxe din acea vreme; deţinut politic între anii 1958 şi 1964 (n. 1912, Cuconeştii Vechi, jud. Bălţi, azi în R. Moldova)

– 2006: A murit politologul Silviu Brucan (nume real: Saul Bruckner) (n. 1916)

– 2008: A murit actorul Ştefan Iordache (n. 1941) – 10 ani

– 2012: A murit pictorul şi graficianul George Pătru (n. 1946)

– 2013: A murit jurnalista de radio şi profesoara Eugenia Grosu Popescu; a creat şi realizat numeroase emisiuni medicale şi educaţionale la Radio România; a avut colaborări de lungă durată cu revistele „Viaţa medicală” şi „Revista Radio”; în perioada 1990-1996, a fost redactor-şef adjunct la Redacţia Ştiinţă a Radiodifuziunii Române; co-fondator şi preşedinte al Uniunii Naţionale a Creatorilor de Radio; a fost preşedinte fondator al Asociaţiei „Mesagerii sănătăţii”, premiată de ONU (n. 1936) – 5 ani

– 2015: A murit Corneliu Vadim Tudor, scriitor şi publicist; om politic, fondator al Partidului România Mare (1991); senator din 1992 până în 2008; europarlamentar (2009-2014) (n. 1949)


EVENIMENTE EXTERNE

Aniversări – Comemorări

– 1737: S-a născut compozitorul austriac Michael Haydn, fratele mai mic al lui Joseph Haydn (m. 1806)

– 1760: S-a născut compozitorul francez de origine italiană Luigi Cherubini (m. 1842)

– 1769: S-a născut Alexander von Humboldt, naturalist şi geograf german; a contribuit la dezvoltarea multor ramuri ale ştiinţelor naturii şi a pus bazele geografiei moderne (m. 1859)

– 1817: S-a născut scriitorul german Theodor Storm (m. 1888)

– 1849, 14/26: S-a născut fiziologul rus Ivan Pavlov; unul dintre fondatorii psihofiziologiei experimentale; a descoperit „reflexul condiţionat”; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1904 (m. 1936)

– 1851: A murit scriitorul american James Fenimore Cooper (n. 1789)

– 1862: S-a născut (la Cernăuţi) Eugen Ehrlich, romanist, jurist, sociolog al dreptului şi profesor german; fondator al sociologiei juridice (m. 1922)

– 1864: S-a născut Robert Cecil (Edgar Algernon Robert Cecil), avocat om politic și diplomat britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1937 (m. 1958)

– 1910: S-a născut actorul de film britanic Jack Hawkins (m. 1973)

– 1910: S-a născut compozitorul elveţian Rolf Liebermann (m. 1999)

– 1916: A murit José Echegaray, dramaturg, om politic, matematician şi economist spaniol de origine bască; fondator al Băncii Spaniei; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1904, împreună cu francezul Frédéric Mistral; primul scriitor spaniol laureat al acestui premiu (n. 1832)

– 1920: S-a născut economistul american Lawrence R. Klein; cercetări şi lucrări în domeniul modelării economice (dezvoltarea macro-economică a modelelor regionale, naţionale, internaţionale); Premiul Nobel pentru Economie în anul 1980; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1999 (m. 2013)

– 1926: S-a născut Michel Butor, poet, romancier și eseist francez, reprezentant al „noului roman” (m. 2016)

– 1927: A murit Isadora Duncan, dansatoare americană de origine irlandeză; una dintre creatoarele dansului modern (n. 1877)

– 1927: S-a născut scriitorul, traducătorul şi scenaristul francez Maurice Ponce (m. 2016)

– 1929: S-a născut actorul german Hans Clarin (m. 2005)

– 1937: A murit Tomáš G. Masaryk, filosof, sociolog şi om politic ceh (lider al Partidului Popular Ceh); primul preşedinte al Republicii Cehoslovace (1918-1935); membru de onoare străin al Academiei Române din 1934 (n. 1850)

– 1938: S-a născut Tiziano Terziani, scriitor şi jurnalist italian, specialist în problemele Asiei (m. 2004) – 80 de ani

– 1947: S-a născut preotul catolic polonez Jerzy Popieluszko, unul dintre cei mai cunoscuţi dizidenţi anticomunişti polonezi, susţinător al mişcării sindicale „Solidaritatea”, a devenit unul dintre simbolurile luptei anticomuniste din ţara sa (m. 1984, răpit, torturat şi apoi asasinat de membri ai poliţiei politice din Polonia). NOTĂ: După ce Vaticanul a aprobat beatificarea preotului Jerzy Popiełuszko, procesiunea de beatificare a avut loc la Varşovia, la 6 iunie 2010, el fiind sărbătorit în Calendarul Romano-Catolic la 19 octombrie

– 1965: S-a născut Dmitri Medvedev, prim – ministru al Federaţiei Ruse (din 2012), fost preşedinte al Rusiei (2008-2012) şi prim vicepremier al Guvernului (2005-2008)

– 1966: A murit actorul rus de film Nikolai Cerkasov (n. 1903)

– 1970: A murit Rudolf Carnap, filosof şi logician american de origine germană (n. 1891)

– 1982: A murit violonistul francez Christian Ferras (n. 1933)

– 1982: A murit actriţa americană de film Grace Kelly, devenită prinţesă de Monaco prin căsătoria sa, în anul 1956, cu prinţul Rainier al III-lea de Monaco (n. 1929)

– 1983: S-a născut cântăreaţa şi compozitoarea britanică Amy Winehouse (m. 2011) – 35 de ani

– 2009: A murit actorul de film american Patrick Swayze (n. 1952)

– 2012: A murit Louis Simpson, poet, editor, traducător şi critic literar american de origine jamaicană (n. 1923). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 18 septembrie 2012

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie