Tricolorii vor un debut cu dreptul în Liga Națiunilor
Publicat de Catalin Donose, 7 septembrie 2018, 05:51
Stadionul Ilie Oană din Ploiești va găzdui în această seară, meciul de debut al naționalei de fotbal a României în Liga Națiunilor, adversară fiind formația Muntenegrului.
Partida se va juca fără spectatori, de la ora 21,45 și va fi în direct la Pro TV.
Selecționerul Cosmin Contra a convocat pentru acest meci și doi jucători de la FC Viitorul, mijlocașul Tudor Băluță și atacantul Denis Drăguș.
Cei doi pot fi utilizați și în partida Serbia – România, programată luni, 10 septembrie la Belgrad.