Avarie RAJA în stațiunea Mamaia
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 4 septembrie 2018, 09:05
Pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă aflată în zona Hotel Ambasador, din Stațiunea Mamaia, RAJA SA anunță că a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, între orele 10:00- 14:00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din zona Complex Butoaie și Restaurant Ambasador.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp“, au mai transmis cei de la RAJA.