(UPDATE) Pensionară călcată de maşină în cartierul Tomis III
Publicat de , 17 decembrie 2014, 10:19
Un pieton a fost lovit de o maşină pe bulevardul Tomis, în dreptul pieţei din cartierul Tomis III.
Poliţiştii rutieri anchetează cazul şi vor stabili dacă accidentul s-a produs pe trecerea de pietoni.
Un echipaj al Ambulanţei acordă victimei primul ajutor.
UPDATE 11.15
Poliţiştii rutieri spun că la ora 10.05, G. G. (bărbat, de 25 ani, din satul Răzoare) a condus un autoturism, pe bd. Tomis, pe banda nr. 1, dinspre str. Soveja către bd. Alexandru Lăpuşneanu şi ajungând în dreptul ANAF, a surprins şi accidentat pe T. M. (femeie, de 71 ani, din Constanţa), care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure, din partea stângă a conducătorului auto. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a pietonului.