A început reabilitarea trotuarelor pe strada Ștefan Mihăileanu
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 28 august 2018, 11:51
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă lucrările de reabilitare a străzilor și trotuarelor din oraș.
Astăzi, în zona Pieței Griviței se lucrează la reabilitarea trotuarelor pe strada Ștefan Mihăileanu, tronsonul cuprins între străzile Constantin Brătescu și Cuza Vodă.
Lucrările se estimează că vor fi finalizate la sfârșitul lunii septembrie, iar până atunci strada Ștefan Mihăileanu va fi închisă, treptat, pe diferite tronsoane.
Angajații Primăriei Constanța roagă participanții la trafic să manifeste atenție sporită în zona în care se efectuează lucrări.
foto: Primăria Municipiului Constanța