România participă la Olimpiada de şah din Norvegia
Publicat de Claudiu Dobrescu, 6 august 2014, 12:16
Echipa masculină a României a învins luni Slovacia, în runda a treia a Olimpiadei de șah care are loc la Tromso (Norvegia). Românii s-au impus cu 3-1 prin victoriilor obținute de Mircea Pîrligras și Vlad Jianu, precum și a remizelor înregistrate de Constantin Lupulescu și Levente Vajda. Aceasta a fost a treia victorie consecutivă obținută de șahiștii români la această competiție, după cele cu Seychelles şi cu Malta.Pe primul loc la masculin se află Franța, cu 6 puncte, în timp ce România ocupă poziția a 6-a, cu același număr de puncte. La feminin, România a pierdut confruntarea cu Indonezia iar lider este echipa Iranului, cu 6 puncte în timp ce România se află pe locul 28, cu 4 puncte.