Ascultă Radio România Constanța Live

Poezie și folclor: O nouă seară plină de emoții la GAUDEAMUS LITORAL

Poezie și folclor: O nouă seară plină de emoții la GAUDEAMUS LITORAL

Publicat de Arantxa Catană, 14 august 2018, 20:46

A fost din nou o seară minunată pe litoral, cu evenimente la cortul Gaudeamus și pe scena din apropiere. Am deschis cu o seară de poezie în care tema centrală a fost Marea, în creații poetice.

Aici am avut ocazia să o cunoaștem pe Elena Olaru, care este în clasa a XII-a și are deja un volum cu 80 de poezii.

În această seară am recitat una dintre poeziile mele «Nisip». Am publicat anul acesta primul meu volum de versuri, intitulat «Cuvinte și pixeli» și cuprinde majoritatea poeziilor mele scrise în toți anii de liceu. În primul rând mă reprezintă poezia și marea – cadrul de aici este un cadru perfect pentru astfel de activități. Îmi place să iau parte la astfel de manifestări artistice. Poezii scriu de când am început să frecventez Cercul de Creații Literare din Medgidia, din clasa a V-a, iar acum sunt în clasa a XII-a”, a precizat tânăra poetă.

Elev în clasa a X-a, Mihai Petrov îmbină poezia cu teatrul.

Această pasiune a venit spontan în clasa a IX-a. Colegii mei au intrat în clasă la o oră de matematică și au început să ne întrebe pe rând dacă ne-am dori să participăm la un curs de teatru. Eu am zis că ar fi o oportunitate bună să îmi dezvolt stima de sine și am fost de acord”, a spus Mihai Petrov.

Nicoleta Sava este pasionată de artă, iar atunci când s-a ivit ocazia de a participa la Gaudeamus, a spus DA din toată inima.

Sunt pasionată de ceea ce înseamnă artă și literatură și de aceea mă aflu aici. Majoritatea poeziilor mele sunt axate pe mare și pe fenomenele naturale. Mi s-a părut o oportunitate să particip astăzi aici”, a menționat Nicoleta.

Seara nu a însemnat doar poezie. Orchestra Națională de Muzică Populară Radio și invitații săi le-au oferit celor prezenți un spectacol extraordinar.

Ne place! Ideea este foarte bună. Eu vin de la Brașov și suntem adepții muzicii populare”, a spus un spectator.

Superb! Nu am cuvinte, nu mă așteptam să prind această oportunitate”, a completat un alt spectator.

Seara a fost entuziasmantă și a prefațat bucuria sărbătoririi la malul mării a Zilei Marinei Române și a unei importante zile pentru foarte mulți români.

În ultima seară, la ora 20.00, după decernarea trofeelor ediției, turiștii și constănțenii sunt invitați la un spectacol extraordinar de muzică și dans, realizat în colaborare cu Centrul Cultural Județean Teodor Burada al Consiliului Județean Constanța. Evenimentul, care se va desfășura pe scena din Piațeta Perla, este realizat sub egida Centenarului Marii Uniri și a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă.

Reporter: Adrian Băncilă

Redactor online: Arantxa Corleanu 

CONSTANȚA: Doi adolescenți suspectați de jaf armat într-un magazin au fost reținuți pentru 24 de ore
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 17:17

CONSTANȚA: Doi adolescenți suspectați de jaf armat într-un magazin au fost reținuți pentru 24 de ore

Cei doi adolescenți, de 17 ani, suspectați că sunt autorii unui jaf într-un magazin, cu amenințarea vânzătoarei cu un pistol cu bile, au fost...

CONSTANȚA: Doi adolescenți suspectați de jaf armat într-un magazin au fost reținuți pentru 24 de ore
Pufy, un cățel de la Adăpostul Public din Constanța, își caută o familie
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 15:06

Pufy, un cățel de la Adăpostul Public din Constanța, își caută o familie

Vi-l prezentăm pe Pufy – un ghemotoc de iubire în vârstă de doar 7 luni! Pufy este un cățeluș adorabil, cu blăniță moale și pufoasă,...

Pufy, un cățel de la Adăpostul Public din Constanța, își caută o familie
apa, robinet, avarie RAJA - foto - pexels
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 14:47

Mai multe localități din județul CONSTANȚA rămân fără apă

Pentru a asigura un serviciu de alimentare cu apă potabilă de calitate, RAJA S.A. efectuează în această perioadă lucrări de mentenanță...

Mai multe localități din județul CONSTANȚA rămân fără apă
politist, politie, radar - foto - IPJ Constanta
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 14:24

CONSTANȚA: Polițiștii desfășoară activități în cadrul evenimentului european Speed Marathon

Astăzi polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța desfășoară activități în cadrul evenimentului european...

CONSTANȚA: Polițiștii desfășoară activități în cadrul evenimentului european Speed Marathon
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 13:55

Primarul Vergil Chițac, obligat de instanță să convoace ședințele Consiliului Local Constanța în format fizic

Decizia a fost luată, astăzi, în primă instanță, de Tribunalul Constanța, în procesul deschis de consilierul local independent Felicia...

Primarul Vergil Chițac, obligat de instanță să convoace ședințele Consiliului Local Constanța în format fizic
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 13:36

Expoziția „Corp Comun. Vol.2”, la Muzeul de Artă Tulcea

Institutul de Cercetări Eco-muzeale „Gavrilă Simion” (ICEM TULCEA), prin intermediul Muzeului de Artă, este partener și gazdă a expoziției...

Expoziția „Corp Comun. Vol.2”, la Muzeul de Artă Tulcea
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 13:01

Traficul va fi locat pe DJ391B, în zona Bălții Limanu din cauza unor lucrări RAJA

În prezent, RAJA SA derulează în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) cel mai mare proiect denumit Sistemul Regional...

Traficul va fi locat pe DJ391B, în zona Bălții Limanu din cauza unor lucrări RAJA
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 12:14

TULCEA: Dacă aveți informații, sunați la 112. Fata a plecat de acasă și nu s-a mai întors

La data de 9 aprilie a.c, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că numita...

TULCEA: Dacă aveți informații, sunați la 112. Fata a plecat de acasă și nu s-a mai întors