ITALIA: Un viaduct al autostrăzii A10, PRĂBUŞIT lângă Genova
Publicat de Arantxa Catană, 14 august 2018, 13:46
O porţiune a unui viaduct al autostrăzii A10 s-a prăbuşit, marţi, lângă oraşul Genova, în nord-vestul Italiei, şi este posibil să existe autovehicule căzute în gol, au anunţat serviciile de pompieri, transmit AFP, Reuters şi DPA.
Primele imagini difuzate de media arată viaductul într-un nor de praf, cu o porţiune de mai multe zeci de metri lipsă, într-o zonă ce pare mai degrabă industrială.
Potrivit pompierilor, podul Morandi s-a prăbuşit în jurul orei 12.00 (10.00 GMT), iar la faţa locului au fost trimise echipe de intervenţie.
Deocamdată nu se cunoaşte dacă există victime.
Din cauza reliefului foarte accidentat din regiunea Genovei, între mare şi munte, autostrada parcurge porţiuni lungi de viaducte şi tuneluri.
Autostrada A10 a fost construită în anii 1960. În 2016 au avut loc lucrări de consolidare a viaductului.
Sursă: Agerpres
UPDATE
În urma primului bilanț se pare că ar fi vorba despre cel puțin 20 de persoane decedate.