Programul „Rabla”: Guvernul acordă încă 30.000 de tichete pentru achiziţia de autoturisme
Publicat de Arantxa Catană, 5 august 2018, 13:33
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că o suplimentare importantă de fonduri va fi făcută pentru Programul „Rabla”.
Vor fi acordate încă 30.000 de tichete pentru achiziţia de autoturisme.
Astfel, vom ajunge la 50.000 de tichete alocate în acest an programului «Rabla», dublu faţă de 2017 – spune premierul.
Ediţia cu numărul 15 a Programului „Rabla” a demarat pe 15 martie, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, bugetul alocat fiind de 253 de milioane lei.
Autorităţile vor să lanseze un program similar şi pentru electrocasnice.