UPDATE – LITORAL: Persoană înecată la 2 Mai
Publicat de Arantxa Catană, 5 august 2018, 09:35
Autoritățile constănțene sunt în alertă, duminică dimineața, după ce au fost alertate prin numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că o persoană s-a înecat și că a este zărită, în Marea Neagră, plutind cu fața în jos.
Incidentul s-a produs în localitatea 2 Mai, mai exact la Micul Golf.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța, la fața locului intervine ambarcatiunea targă din punctul temporar Mangalia.
Echipajele de salvare au ajuns la locul indicat de apelantul care a sunat la 112, iar scafandrii vor intra în apă pentru recuperarea persoanei.
UPDATE
Victima a fost scoasă din valurile mării și preluată de urgență de medici care au încercat să o resusciteze, însă din păcate fără rezultat. Este vorba despre un bărbat de aproximativ 50 de ani.
Foto – cu rol ilustrativ