Primăria EFORIE anunță reabilitarea locurilor de joacă și parcurilor din stațiune
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 4 august 2018, 17:11
Primăria Oraşului Eforie anunţă că în perioada 1 – 31 august 2018 pe teritoriul oraşului Eforie se află în desfăşurare campania de reabilitare şi amenajare a locurilor de joacă şi relaxare.
Obiectivele vizate sunt:
- Eforie Sud: Parc Teatru de Vară, zona blocuri Flamingo
- Eforie Nord: Parc Teatru de Vară, Parc Proiect 11/1991, Parc Covasna, zona Şcoală Eforie Nord, zona blocuri ANL şi zona cămine Strada 23 August.
Toate structurile şi echipamentele de joacă sunt verificate, iar cele care prezintă semne de uzură vor fi înlocuite, informează reprezentanții administrației locale.
„Recomandăm părinţilor şi însoţitorilor copiilor care frecventează obiectivele mai sus menţionate să evite intrarea în zonele de joacă pe durata efectuării lucrărilor de întreţinere sau montare/demontare echipamente de joacă“, transmite Biroul de Presă al Primăriei Eforie.
Majoritatea ansamblurilor de joacă vor fi înlocuite cu unele noi, motiv pentru care unele ansambluri existente vor fi demontate pentru pregătirea terenului.
Spaţiile de joacă din zona blocuri Flamingo Eforie Sud, zona blocuri ANL Eforie Nord şi zona Cămine Eforie Nord vor fi dotate cu dale Granuflex – antiderapante şi rezistente la intemperii, care absorb vibraţiile şi şocurile mecanice în vederea reducerii riscurilor de accidentare cauzat de eventuale căderi.
Sumele necesare pentru campania de reabilitare a locurilor de joacă şi relaxare din Oraşul Eforie se suportă din bugetul local.
Consiliul Local al Oraşului Eforie a aprobat la ultima şedinţă de consiliu rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru a suplimenta suma deja alocată prin bugetul inițial şi au fost incluse fonduri şi pentru băncuţe şi coşuleţe de gunoi, au mai precizat reprezentanții Primăriei stațiunii Eforie.