De la 1 august, CREȘTE preţul gazelor naturale pentru clienţii casnici
Publicat de Arantxa Catană, 31 iulie 2018, 13:48
Preţul gazelor naturale pentru clienţii casnici va creşte, de la 1 august, cu aproape 6%, informează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.
Asta după ce furnizorii de gaze au cerut o ajustare a preţurilor, invocând liberalizarea pieţei gazelor, care le permite producătorilor să le vândă la un preţ care nu mai este reglementat.
În prezent, gazele naturale de provenienţă internă se vând pe piaţa concurenţială, inclusiv pentru clienţii casnici, preţul de achiziţie al acestora fiind stabilit în mod liber, pe baza cererii şi a ofertei.