Ascultă Radio România Constanța Live

2.000 de copii şi tineri din diaspora se vor bucura de mare şi de Deltă în Tabăra ARC de la Sulina

2.000 de copii şi tineri din diaspora se vor bucura de mare şi de Deltă în Tabăra ARC de la Sulina

Publicat de Arantxa Catană, 23 iulie 2018, 17:27

De 10 ani, Tabăra ARC de la Sulina este gazda a mii de copii şi tineri din străinătate, vorbitori de limba română.

Pentru Alba, de 11 ani, din Paris, a fost prima tabără la care a participat şi de unde va pleca încărcată de amintiri speciale, alături de alţi 200 de copii din diaspora care au încheiat sejurul de şapte zile în cel mai estic oraş al Europei.

Anul acesta am venit în tabără la Sulina cu grupul din Franța. Mi-a plăcut foarte mult cursul de Limbă Română și mi-a plăcut că am învățat poezii. La cursul de picture am învățat să pictez și mi-a plăcut totul”, a spus încântată Alba.

Cea mai numeroasă delegaţie din acest an a fost din Cernăuţi, condusă de Lilia Govornean, preşedintele Asociaţiei Profesorilor de Limba Română din Ucraina.

Copiii pleacă cu emoții pozitive. Își cultivă graiul, află foarte multe date istorice despre poporul român și totodată, voluntarii care ne-au oferit foarte multe ateliere de limbă, istorie”, a precizat Lilia Govornean.

Până la finalul lunii august în An Centenar, în total 2.000 de copii şi tineri din diaspora, dublu faţă de anii trecuţi, se vor bucura de mare şi de Deltă în Tabăra ARC de la Sulina.

stomatolog, radiografie dentara, dinti - foto - pexels
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 16:34

Medicii stomatologi atrag atenția asupra importanței integrării sănătății orale în politicile publice de sănătate

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) atrage atenția, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, asupra necesității unei integrări a...

Medicii stomatologi atrag atenția asupra importanței integrării sănătății orale în politicile publice de sănătate
MEDGIDIA: Începe campania de acordare a tichetelor sociale cu ocazia sărbătorilor pascale
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 16:31

MEDGIDIA: Începe campania de acordare a tichetelor sociale cu ocazia sărbătorilor pascale

Primăria Municipiului Medgidia, prin Direcția de Asistență Socială, începe pe 8 aprilie, campania de acordare a tichetelor sociale cu ocazia...

MEDGIDIA: Începe campania de acordare a tichetelor sociale cu ocazia sărbătorilor pascale
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 16:25

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025

Ediția clujeană cu numărul 24 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România va avea loc între 9 și 13 aprilie în Piața Unirii, centrul...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025
La Muzeul de Artă Populară s-a desfășurat conferința „Interferențe culturale în Dobrogea”
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 15:45

La Muzeul de Artă Populară s-a desfășurat conferința „Interferențe culturale în Dobrogea”

Astăzi, de la ora 12:00, la Muzeul de Artă Populară din Constanța s-a desfășurat conferința „Interferențe culturale în Dobrogea” – un...

La Muzeul de Artă Populară s-a desfășurat conferința „Interferențe culturale în Dobrogea”
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 15:35

DIALOGURI LA ZI | Eugenia Gusilov, director fondator al Romania Energy Center, invitată în emisiunea de astăzi

Statele Unite ale Americii au efectuat o misiune comercială luna trecuta, cu tema „Tranziția energetică și securitatea energetică în...

DIALOGURI LA ZI | Eugenia Gusilov, director fondator al Romania Energy Center, invitată în emisiunea de astăzi
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 15:26

TULCEA: Prezența vreunui urs în Munții Măcinului, oficial infirmată

Dobrogenii pot răsufla ușurați! În urma apariției în spațiul public a imaginilor despre identificarea unor presupuse urme de urs în Parcul...

TULCEA: Prezența vreunui urs în Munții Măcinului, oficial infirmată
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 15:25

TULCEA: Pescari amatori, sancționați de jandarmi

La finalul săptămânii trecute, jadarmii tulceni au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, majoritatea în legătură cu pescuitul, și au...

TULCEA: Pescari amatori, sancționați de jandarmi
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 15:09

„Taier de Horezu”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

Meșteșugul olăritului practicat la Horezu, în Vâlcea, s-a dezvoltat începând cu secolul al XVIII-lea, după ctitorirea de către Constantin...

„Taier de Horezu”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța