Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 26 iulie

Calendarul zilei – 26 iulie

Publicat de Codrin RAITA, 26 iulie 2018, 06:00 / actualizat: 27 iulie 2018, 13:22

EVENIMENTE INTERNE

– Economic

* Gura Vadului, jud. Prahova: Tohani România organizează prima ediție a seriei de evenimente Champions of Wine este o seară cu accente americane, dedicată celor 6 medalii obținute de Tohani România în cadrul concursului Great American International Wine Competition 2018, din Rochester, New York, SUA.Transportul București – Tohani și retur este asigurat de organizator. Plecarea va avea loc din București astăzi, la ora 16:30, urmând ca întoarcerea să se realizeze în jurul orei  23:00

– Cultură

* Muzeul Municipiului București prezintă Concertul „Pân’ la Rai”, susținut de Adrian Naidin Quartet, cu Adrian Naidin (violoncel și voce), Sorin Zlat (pian), Eugen Amarandei (contrabas) și Gabriel Bălașa (percuții) – ora 20:00, la Casa Filipescu-Cesianu

* Jud. Constanţa: Europa FM Live pe Plajă va avea loc în perioada 26-28 iulie, pe plaja dintre stațiunile Venus și Saturn – ora 16:30

* Sinaia: Concert al Orchestrei Filamonicii Cehe, Romanian Sinfonietta și Corul de copii Čhavorenge, dirijorul corului Ida Kelarova, în cadrul Festivalului Internaţional “Enescu şi muzica lumii” (24 iulie și 2 septembrie) – ora 19:00, la Sala Casino. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical

– S-a întâmplat într-o zi de 26 iulie

* Cu 542 de ani în urmă (1476) avea loc Bătălia din Valea Albă – Războieni (judeţul Neamţ). Deşi armata turcă a câştigat această bătălie, sultanul Mahomed al II-lea nu a reuşit să cucerească, în continuare, Suceava şi nici Neamţul sau Hotinul, fiind silit să se retragă, hărţuit de oastea lui Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei

* Acum 277 de ani (1741), în cadrul unei expediţii conduse de Vitus Bering (1681-1741), navigator şi explorator danez aflat în serviciul Rusiei, a fost descoperită peninsula Alaska. În 1867 a fost cumpărată de la ruşi de către SUA, iar din 1959 Alaska a devenit unul dintre cele 50 de state ale SUA

* În urmă cu 101 ani (1917) s-a desfăşurat a treia Bătălie de la Oituz. Împreună cu victoria de la Mărăşeşti (24.VII/6.VIII.1917), această nouă victorie a Armatei române a dejucat planul strategic al inamicului german privind frontul românesc (26.VII/8.VIII)

* Cu 94 de ani în urmă (1924) apărea, în Monitorul Oficial, Legea pentru învăţământul primar de stat, care prevedea, între altele, organizarea unitară a învăţământului primar, obligativitatea şi gratuitatea acestuia pentru toată populaţia ţării cuprinsă între 7 şi 16 ani, şi a învăţământului normal primar, pentru pregătirea personalului didactic al şcolilor primare, adoptată la 24 iulie 1924

* În urmă cu 78 de ani (1940), la Salzburg (Austria), a avut loc o întrevedere între Ion Gigurtu (prim-ministru) şi Mihail Manoilescu (ministru de externe), pe de o parte, şi Adolf Hitler şi Joachim von Ribbentrop, de cealaltă parte, în urma căreia guvernului român i s-a recomandat să răspundă revendicărilor Ungariei horthyste şi Bulgariei prin propuneri şi negocieri directe

* Acum 77 de ani (1941) armatele României şi Germaniei au cucerit oraşul Cetatea Albă, finalizând astfel eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei. Astfel, se încheia campania militară purtată de Armata Română, alături de cea germană, pentru eliberarea nordului Bucovinei și a Basarabiei

* Se împlinesc 65 de ani (1953), de când, în Cuba, începea „Mişcarea de la 26 iulie”, condusă de Fidel Castro (1926-2016), împotriva dictaturii lui Fulgenico Batista. Mişcarea revoluţionară a dus la îndepărtarea de la putere a dictatorului şi instaurarea dictaturii comuniste a lui Fidel Castro. Primul act revoluţionar a fost atacul asupra obiectivului militar Moncada Barracks, din Santiago de Cuba. Atacul a eşuat, iar conducătorii revoltei s-au refugiat în Mexic, unde au fondat „Mişcarea de la 26 iulie”

* Cu 62 de ani în urmă (1956), după retragerea ultimelor trupe britanice din zona Canalului de Suez (12.VI.1956), noul preşedinte al Egiptului, Gamal Abdel Nasser (ales la 23.VI.1956), hotăra naţionalizarea Canalului

* În urmă cu 42 de ani (1976) avea loc utilizarea pentru prima dată a cardului VISA, la Thompson Travel, în Burlington, Vermont, SUA, fiind emis de Howard Bank. Suma tranzacţionată a fost de 178 USD, fiind folosită pentru cumpărarea unor bilete de avion. Astăzi, există în întreaga lume mai mult de un miliard de carduri VISA, generând un volum de vânzări de aproximativ 2.000 miliarde dolari

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

– Sfinţii Ioachim şi Ana (Calendarul Romano-Catolic 2018)

– „Ziua Arhivelor Militare” (la 26.VII.1920 a fost înfiinţat Centrul de Cercetare şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice din România „General Radu Rosetti”; în prezent, Arhivele Militare Române)

– 1721: S-a născut Samuel Brukenthal, om politic sas din Transilvania, guvernator al acesteia între anii 1777 şi 1787; a iniţiat un şir de măsuri care vizau reformarea administraţiei, fiscalităţii, jurisdicţiei, precum şi viaţa economică şi culturală din Transilvania; colecţionar de artă; palatul lui din Sibiu, azi „Muzeul Brukenthal” (inaugurat în 1817, cel mai vechi din România), adăposteşte colecţia sa de artă (m. 1803)

– 1894: S-a născut Egizio Massini, dirijor român de origine italiană, unul din membrii fondatori ai Operei Române (m. 1966)

– 1908, 26.VII/8.VIII: A murit Nicolae Popea (prenumele la botez: Neagoe), episcop ortodox, istoric şi cărturar; ca deputat în Dieta transilvană şi preşedinte al Consiliului Naţional Român din Transilvania a luptat pentru drepturile politice şi culturale ale românilor transilvăneni; s-a numărat printre iniţiatorii editării, în 1884, a gazetei „Tribuna”; membru titular al Academiei Române din 1899 (n. 1826) – 110 ani

– 1913: S-a născut pictorul Ştefan Szönyi (m. 1967) – 105 ani

– 1928: S-a născut matematicianul şi profesorul Constantin Corduneanu, stabilit în SUA din anul 1978; fondatorul revistei „Libertas Mathematica” şi editorul acesteia timp de 31 de ani; contribuţii în domeniul ecuaţiilor diferenţiale şi al funcţiilor de variabilă reală; membru titular al Academiei Române din 1974 – 90 de ani

– 1930: S-a născut artistul plastic Nicolae Hilohi (m. 2017)

– 1931: S-a născut Eugenia Dumitrașcu, artist plastic (m. 2003)

– 1932: S-a născut (la Ierusalim, Israel) Menachem Hacohen, publicist, scriitor şi politician; fost Mare Rabin al Cultului Mozaic din România (1997-2011)

– 1939: S-a născut poetul Cezar Baltag (m. 1997)

– 1940: S-a născut actriţa Monica Ghiuţă

– 1942: S-a născut Ovidiu Schumacher, actor și profesor, stabilit în Germania

– 1951: A murit compozitorul Victor Gheorghiu (n. 1888)

– 1952: S-a născut actorul Dan Condurache

– 1954: A murit medicul Marius Sturza; numele său este legat de cercetarea pentru prima dată în România a nămolurilor; a întocmit prima lucrare publicată despre nămoluri şi efectele lor balneologice; membru de onoare al Academiei Române din 1938 (n. 1876)

– 1964: A murit Ştefan Lupşa, doctor în teologie, specialist în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania (n. 1905)

– 1967: A murit fizicianul Alexandru Cişman; cercetări în feromagnetism, radiotehnică, biofizică, electroliză; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1897)

– 1968: A murit soprana Alexandra Feraru; a participat la fondarea Operei din Bucureşti (n. 1887) – 50 de ani

– 1971: A murit Theofil Sauciuc-Săveanu, istoric şi om politic ţărănist (deputat, senator, ministru); s-a remarcat ca istoric al antichităţii greco-romane şi ca epigrafist; între anii 1925 şi 1940 a dat la iveală, în urma unor ample săpături arheologice, ruinele oraşului Callatis; membru corespondent al Academiei Române din 1945 (n. 1884)

– 1975, 26/27: A murit Ion Filotti Cantacuzino, fiul actriţei Maria Filotti, scriitor, producător, scenarist, critic şi istoric de film, medic; a fost unul dintre cei mai activi conferenţiari la microfonul „Universităţii Radio”; tot el este cel care a introdus în programele Radiodifuziunii „Cronica cinematografică”, pe care a susţinut-o cu succes mulţi ani (n. 1908)

– 1976: A murit Dominic Stanca, poet, prozator, dramaturg şi actor (n. 1926)

– 1981: A murit inginerul agronom Alexandru Priadcencu; lucrări de ameliorare şi genetică; creator de soiuri de ovăz şi grâu; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (n. 1902, la Chişinău, azi în R. Moldova)

– 1993: A murit Nell Cobar, caricaturist şi regizor de filme de animaţie (n. 1915) – 25 de ani

– 1995: A murit medicul ftiziolog Constantin Anastasatu; lucrări în domeniul chimioterapiei şi chimioprofilaxiei în tuberculoză; membru corespondent al Academiei Române din 1990 (n. 1917)

– 2003: A murit sculptorul Victor Gaga (n. 1930) – 15 ani

– 2006: A murit prinţul Şerban (Bani) Ghica, om politic ţărănist, unul dintre puţinii oameni din anturajul lui Iuliu Maniu care a supravieţuit temniţelor comuniste; alături de Corneliu Coposu, a fost unul dintre membrii-fondatori ai PNŢCD; vicepreşedinte al partidului şi preşedinte al organizaţiei Capitalei imediat după 1990; în tinereţe a fost membru al echipei naţionale de rugby şi preşedinte al Federaţiei de specialitate (n. 1919)

– 2017: A murit Octavian Barbosa, istoric și critic de artă, eseist; autorul primului ”Dicționar al artiștilor români contemporani” (1976) (n. 1927) – 1 an


EVENIMENTE EXTERNE

Aniversări – Comemorări

– În Cuba se marchează Ziua Insurecţiei Naţionale (aniversarea asaltului asupra cazărmii Moncada/1953 – 65 de ani). Sărbătoare Naţională

– Sărbătoarea Naţională a Republicii Liberia; aniversarea proclamării independenţei – 1847

– Ziua Naţională a Republicii Maldivelor; aniversarea proclamării independenţei – 1965

– 1829: S-a născut Auguste-Marie-François Beernaert, jurist şi om politic belgian; prim-ministru (1884-1894); participare importantă la Conferinţele (internaţionale) de pace de la Haga (din 1889 şi 1907, unde au fost adoptate 16 convenţii asupra legilor şi obiceiurilor războiului şi ale rezolvării pe cale paşnică a conflictelor dintre state); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1909, împreună cu diplomatul francez Paul Balluat D’Estournelles; membru de onoare străin al Academiei Române din 1906 (m. 1912)

– 1856: S-a născut George Bernard Shaw, dramaturg şi critic literar irlandez; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1925; considerat de unii critici ca unul din cei mai importanți dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare (m. 1950)

– 1874: S-a născut Serghei Koussevitzky, contrabasist şi dirijor american de origine rusă: director muzical al Orchestrei Simfonice din Boston între anii 1924 – 1949 (m. 1951). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii şi stilul vechi – 14 iulie 1874

– 1875: S-a născut Carl Gustav Jung, psihiatru şi psiholog elveţian; întemeietorul psihologiei analitice (m. 1961)

– 1885: S-a născut André Maurois (născut: Émile Salomon Wilhelm Herzog), scriitor, eseist şi istoric francez (m. 1967)

– 1893: S-a născut George Grosz, pictor, grafician şi scenograf german (m. 1959) – 125 de ani

– 1894: S-a născut scriitorul englez Aldous Huxley (m. 1963, la Los Angeles)

– 1908: S-a născut Salvador Allende, om politic chilian, lider al Partidului Socialist (1943-1973), preşedinte al R. Chile (1970-1973) şi şef al guvernului Unităţii Populare (1970-1973); asasinat (după alte variante, s-a sinucis) în cursul unui puci militar (m. 1973) – 110 ani

– 1922: S-a născut Blake Edwards, regizor, scenarist, actor şi producător american de film; rămâne în filmografia de gen, mai ales, prin seria „Pantera roz” (m. 2010)

– 1925: S-a născut scriitoarea spaniolă Ana María Matute (m. 2014)

– 1925: A murit Gottlob Frege, matematician şi filosof german; fondatorul logicii matematice moderne; a descoperit ideile fundamentale care au făcut posibilă dezvoltarea logicii moderne (n. 1848)

– 1926: S-a născut actorul american James Best (m. 2015)

– 1928: S-a născut compozitorul polonez Tadeusz Baird (m. 1981) – 90 de ani

– 1928: S-a născut Stanley Kubrick, regizor, scenarist şi producător american de film (m. 1999) – 90 ani

– 1929: S-a născut pianistul francez de origine bulgară Alexis Weissenberg (m. 2012)

– 1932: S-a născut poetul italian Gaetano Camillo

– 1933: S-a născut actorul şi cântăreţul britanic Lance Percival (m. 2015) – 85 de ani

– 1941: A murit matematicianul francez Henri-Leon Lebesque, unul dintre fondatorii teoriei moderne a funcţiilor reale (n. 1875)

– 1943: S-a născut Sir Mick Jagger (Michael Phillip Jagger), interpret rock, compozitor, actor, producător şi om de afaceri britanic – 75 de ani

– 1945: S-a născut actrița britanică Helen Mirren

– 1947: A murit istoricul literar italian Ramiro Ortiz; din 1909 a fost profesor la Catedra de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti şi director al Institutului Cultural Italian din Bucureşti; a tradus în limba italiană din creaţia eminesciană; membru de onoare străin al Academiei Române din 1934 (n. 1879)

– 1959: S-a născut actorul american de film, regizorul şi scenaristul Kevin Spacey, Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic (din 2015)

– 1964: S-a născut Sandra Bullock, actriţă americană de film, producătoare, regizoare şi scenaristă

– 1984: A murit George Gallup, statistician şi ziarist american; fondator (în 1935) al unui important institut de sondare a opiniei publice (ce-i poartă numele), cu sediul la Princeton (New Jersey) (n. 1901)

– 1986: A murit Averell Harriman, finanţist şi om politic american; a jucat un rol important în relaţiile diplomatice ale SUA cu URSS în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (a fost ambasador al ţării sale la Moscova între anii 1943 şi 1946), ca şi în perioada „războiului rece” (n. 1891)

– 2003: A murit Hilde Levi, fiziciană germano-daneză, istoric al ştiinţelor; pionieră a utilizării izotopilor radioactivi în biologie şi în medicină, în special a tehnicilor datării cu radiocarbon şi autoradiografiei (n. 1909) – 15 ani

– 2009: A murit dansatorul şi coregraful american Merce Cunningham, figură emblematică a coregrafiei secolului al XX-lea (n. 1919)

– 2012: A murit Lupe (Guadelupe) Ontiveros, actriţă americană (de origine mexicană) de film şi televiziune (n. 1942)

– 2013: A murit cântăreţul şi compozitorul american J.J. Cale (John Weldon Cale), unul dintre pionierii stilului muzical „Tulsa Sound” (n. 1938) – 5 ani

– 2015: A murit muzicianul american Vic Firth (Everett Joseph Firth), care a revoluţionat beţele de percuţie (n. 1930)

– 2016: A murit regizorul egiptean Mohamed Khan, considerat de critici unul dintre fondatorii cinematografiei realiste egiptene (n. 1942)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie