EFORIE: Om de afaceri mort la volan
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 21 iulie 2018, 20:45
Florea Tolea, un influent om de afaceri din județul Argeș, deținător al unui post de radio, a decedat, ieri, la Eforie Nord, în urma unui infarct.
Piteșteanul se afla în trafic, la volanul mașinii sale, când i s-a făcut rău.
Martorii au sunat la 112, iar un echipaj SMURD a încercat să-l resusciteze, însă eforturile paramedicilor au fost în zadar.
Din informațiile publicate de presa argeșeană, Florea Tolea se afla pe litoral cu afaceri.
Tolea mai deţinea Grupul Tef din Piteşti şi Complexul de 4 stele President din Scornicești.