Ascultă Radio România Constanța Live

Spitalul Municipal Mangalia caută medici

Spitalul Municipal Mangalia caută medici

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 iulie 2018, 10:48

Spitalul Municipal Mangalia intenționează să angajeze medici anesteziști-colaboratori în cadrul Secției Anestezie Terapie – Intensivă (ATI).

”În prezent, avem angajat un medic anestezist și mai mulți colaboratori, dar respectivul medic urmează să părăseacă localitatea. De aceea, căutăm soluții să acoperim această specializare”, au declarat reprezentanții conducerii spitalului. În acest sens, au fost trimise adrese către mai multe unități medicale din țară, prin care se solicită informarea personalului medical de specialitate, interesat de o colaborare cu Spitalul Mangalia, atât pe ATI, dar și pe alte specializări.

Potrivit documentului, ”Spitalul Municipal Mangalia se află în căutare de medici confirmați în următoarele specializări medicale: anestezie terapie – intensivă, pediatrie, ginecologie, cardiologie, radiologie, în vederea încadrării permanente sau încheierii cu aceștia, a unor contracte de prestări servicii medicale”.

În aceeași adresă, se mai arată că cea mai delicată situație este în Secția ATI, având în vedere intenția medicului anestezist de a se transfera. Reprezentanții conducerii instituției precizează, de asemenea, că, în cursul anului viitor, Spitalul Municipal Mangalia va putea pune la dispoziția angajaților săi un număr de 16 locuințe de serviciu, aflate, acum, în fază de construcție.

AUDIO | Campania „Ghetuțe Magice” a ajuns la cea de-a VIII-a ediție
Ştiri marți, 26 noiembrie 2024, 13:17

AUDIO | Campania „Ghetuțe Magice” a ajuns la cea de-a VIII-a ediție

„Ghetuțe Magice” este campania Asociației “Impreună pentru Viitor” din Constanța, care are ca scop combaterea abandonului...

AUDIO | Campania „Ghetuțe Magice” a ajuns la cea de-a VIII-a ediție
Vârstnicii vor primi începând de miercuri, prin mandat poştal, sumele oferite de Primăria Constanţa
Ştiri marți, 26 noiembrie 2024, 12:22

Vârstnicii vor primi începând de miercuri, prin mandat poştal, sumele oferite de Primăria Constanţa

214 de vârstnici cu vârste venerabile și care au depus cereri în cursul lunii octombrie, vor primi acasă începând de mâine, prin mandat...

Vârstnicii vor primi începând de miercuri, prin mandat poştal, sumele oferite de Primăria Constanţa
masini vama, frontiera - foto - Garda de Coasta
Ştiri marți, 26 noiembrie 2024, 12:16

Un bărbat cu permis fals, oprit de polițiștii de frontieră de la PT Vama Veche

În data de 25.11.2024, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au efectuat controlul specific de intrare...

Un bărbat cu permis fals, oprit de polițiștii de frontieră de la PT Vama Veche
TULCEA: Poliţiştii au confiscat circa 9,5 tone de peşte şi bunuri de aproximativ 236.000 de lei
Ştiri marți, 26 noiembrie 2024, 12:06

TULCEA: Poliţiştii au confiscat circa 9,5 tone de peşte şi bunuri de aproximativ 236.000 de lei

Serviciul de Poliţie Delta Dunării (SPDD) a confiscat, în primele zece luni ale acestui an, circa 9,5 tone de peşte, dar şi bunuri în valoare...

TULCEA: Poliţiştii au confiscat circa 9,5 tone de peşte şi bunuri de aproximativ 236.000 de lei
Ştiri marți, 26 noiembrie 2024, 11:59

AUDIO | Piața muncii, dar și cerințele angajatorilor, îi determină pe mulți să-și schimbe domeniul de activitate

Conform celui mai recent sondaj realizat de două platforme din domeniul recrutării și al cursurilor online, șase din zece respondenți plănuiesc...

AUDIO | Piața muncii, dar și cerințele angajatorilor, îi determină pe mulți să-și schimbe domeniul de activitate
Ştiri marți, 26 noiembrie 2024, 11:54

Un cetățean român care a prezentat pentru control un certificat de înmatriculare fals, oprit de polițiștii de frontieră la Punctul de la Ostrov

În data de 25.11.2024, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov au efectuat controlul specific de ieșire din...

Un cetățean român care a prezentat pentru control un certificat de înmatriculare fals, oprit de polițiștii de frontieră la Punctul de la Ostrov
Ştiri marți, 26 noiembrie 2024, 11:04

CONSTANȚA: Continuă campania „Adoptă un cățel”

Astăzi vă prezentăm patru căței adorabili – Max, Charlie, Luna și Scooby – cu vârste între 3 luni și 3 ani, care așteaptă să-și...

CONSTANȚA: Continuă campania „Adoptă un cățel”
Ştiri marți, 26 noiembrie 2024, 10:29

Președintele FRF vine la Constanța

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) și Federația Română de Fotbal (FRF) organizează vineri, 29 noiembrie, deschiderea oficială a...

Președintele FRF vine la Constanța