Competiții importante pentru cicliștii constănțeni
Publicat de Catalin Donose, 17 iulie 2018, 11:47
Clubul de Ciclism Bilal Constanța, singurul club profesionist din Dobrogea, pregătește o toamnă plină de evenimente.
Astfel, clubul constănțean dorește să organizeze în această toamnă patru competiții, este vorba despre Turul Dobrogei pentru amatori, Criteriul Juniorilor, Cupa Federației și Cupa Mării Negre -ediția a VI-a.
„Ne așteaptă o toamnă plină. Este nevoie de foarte multe concursuri pentru a revitaliza ciclismul în România. Suntem pe drumul cel bun, dar mai avem mult de muncă”, a declarat Victor Bănescu, președintele Clubului Bilal.
În această primăvară, Clubul Bilal a organizat Turul Dobrogei pentru cadeți și juniori și Cupa Mării Negre – ediția a V-a.