Nicuşor Constantinescu vrea anularea restricţiilor care nu-l lasă să meargă la serviciu
Publicat de Bogdan Comșa, 14 decembrie 2014, 17:38
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, cercetat sub control judiciar pentru mai multe infracţiuni de corupţie şi abuz în serviciu, a contestat în instanţă interdicţia de a nu comunica şi a lua legătura, direct sau indirect cu personalul din cadrul Consiliului Judeţean şi cu consilierii judeţeni, după cum informează Evenimentul Zilei, citat de ZiuaConstanţa.ro.
Nicuşor Constantinescu ar fi înaintat contestaţia la mijlocul acestei săptămânii, imediat după ce a primit motivarea Curţii de Apel Constanţa de admitere a cererii de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.
Deşi decizia instanţei i-a anulat suspendarea din funcţia de preşedinte, Nicuşor Constantinescu nu a putut reveni la conducerea administraţiei judeţene din cauza interdicţiei impusă de magistraţii constănţeni.