TULCEA: Două produse tradiționale specifice Deltei Dunării vor primi atestare europeană
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 12 iulie 2018, 14:16
Judeţul Tulcea se mândreşte cu două produse tradiţionale aflate în demers european pentru atestare.
Vorbim de „Salata cu icre de ştiucă de Tulcea“ şi „Scrumbia de Dunăre afumată“, aceasta din urmă aflată în stadiu mai avansat de atestare.
„Salata cu icre de știucă de Tulcea există pe piață și, începând din 6 iulie, a primit protecția națională a sistemelor din domeniul calității. Documentația a fost înaintată către Comisia Europeană din partea României, a intrat într-o fază nouă, de verificare dacă lucrurile sunt în regulă. Se intră apoi în fază de opoziție europeană și, în final, se ajunge la înregistrare și primirea acestei scheme de calitate, care se numește Indicație Geografică Protejată“, a declarat Daniela Popa, consilier în cadrul Ministerului Agriculturii.
Salata cu icre de ştiucă de Tulcea conţine cel puţin 15% icre de ştiucă, iar diferenţa până la 29 de procente o reprezintă icrele de peşte deltaic, potrivit etichetei cu ingrediente.
Redactor: Carmen SECUIU