Ascultă Radio România Constanța Live

Mai mulţi deputaţi PSD îi cer lui Ponta să facă un Guvern cu oameni tineri, integri şi profesionişti

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 decembrie 2014, 11:29

Un număr de 18 deputaţi PSD au făcut, duminică, un apel la preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, solicitându-i ca din viitorul Guvern să facă parte ”oameni tineri, integri şi profesionişti”, ei apreciind că astfel de oameni în Executiv vor ajuta la revitalizarea şi credibilizarea PSD.

În documentul citat, obţinut de Mediafax, cei 18 deputaţi consideră că alegerile prezidenţiale din 2014 au arătat că respectul faţă de oameni, independenţa Justiţiei şi transparenţa în gestionarea afacerilor publice sunt principii extrem de importante pentru majoritatea românilor, mai importante chiar decat masurile economice si sociale.

“Acum, a venit momentul să arătăm că am înţeles mesajul transmis de alegători pe 16 noiembrie. A venit momentul să arătăm că suntem în stare, ca partid, să schimbăm felul în care acţionăm în actul de guvernare. Că putem să construim un nou Guvern, mai competent, mai onest şi mai transparent. Un Guvern cu oameni asupra cărora să nu planeze niciun fel de suspiciuni de corupţie. Oameni care să nu fi avut nicio legătură cu regimul comunist. Oameni care şi-au demonstrat în repetate randuri competenţele profesionale”, se precizează în apelul către Ponta.

Deputaţii PSD semnatari consideră că partidul are nevoie de oameni noi, cu idei noi, chiar dacă ei nu fac parte din conducerea partidului.

“Noi, iniţiatorii acestui manifest, credem că PSD are nevoie de o reformă profundă. Credem că trebuie să construim noul Guvern pe baza principiilor cerute de majoritatea românilor: respect, onestitate şi transparenţă. Credem că trebuie să înlăturăm odată pentru totdeauna etichetele de şi ”, se mai arată în apelul deputaţilor PSD.

Semnatarii consideră că formarea unui nou Guvern în jurul acestor principii va crea premisele ca PSD să aducă alături de stânga românească tineri, profesori, intelectuali care să fie ataşaţi valorilor democratice şi principiilor de dreptate socială şi care vor ajuta la revitalizarea partidul şi la recâştigarea credibilităţii formaţiunii.

“Dacă nu vom face această schimbare profundă, partidul nostru este in pericol să devină tot mai izolat în societate. (…) Facem un apel către toţi membrii PSD care cred, la fel ca noi, că a venit momentul unei reforme profunde în partidul nostru. Vă chemăm să susţinem împreună formarea unui nou Guvern, condus de Victor Ponta, care să aibă în componenţa lui oameni din generaţia tânără, integri şi profesionişti”, mai arată deputaţii PSD, semnatari ai documentului.

Cei 18 deputaţi PSD care semnează apelul menţionat sunt: Gabriela Podașcă, Mircea Dobre, Florin Iordache, Marcel Ciolacu, Angel Tâlvăr, Mihai Sturzu, Dprel Căprar, Natalia Intotero, Siomna Bucura-Oprescu, Ioan Vulpescu, Constantin Rădulescu, Daniel Suciu, Mihai Weber, Flavius Măduta, Catalin Tiuch, Cosmin Necula, Ionuţ Săvoiu şi Florin Buicu.

AUDIO | Laura Constandin, AJPIS: „Copiii refugiați primesc exact aceleași alocații ca și minorii români”
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 14:07

AUDIO | Laura Constandin, AJPIS: „Copiii refugiați primesc exact aceleași alocații ca și minorii români”

Alegerile sunt câștigate de candidații care știu să genereze, în rândul publicului, anumite emoții, spun specialiștii în comunicare. Mai...

AUDIO | Laura Constandin, AJPIS: „Copiii refugiați primesc exact aceleași alocații ca și minorii români”
Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Națională a României în șase orașe și la bordul navelor din Marea Mediterană
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 13:27

Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Națională a României în șase orașe și la bordul navelor din Marea Mediterană

Forțele Navale Române vor participa duminică, 1 Decembrie, la activitățile organizate cu ocazia Zilei Naționale a României la București,...

Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Națională a României în șase orașe și la bordul navelor din Marea Mediterană
Autoritatea Electorala Permanenta - foto - AEP
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 13:00

AEP a sesizat Poliția și Parchetul în legătură cu finanțarea campaniei electorale pentru prezidențiale

Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat organele de urmărire penală să cerceteze afişele electorale apărute fără codul de identificare...

AEP a sesizat Poliția și Parchetul în legătură cu finanțarea campaniei electorale pentru prezidențiale
CONSTANȚA: Reținuți pentru furt calificat, după ce au sustras zeci de capace de canalizare
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 12:31

CONSTANȚA: Reținuți pentru furt calificat, după ce au sustras zeci de capace de canalizare

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din...

CONSTANȚA: Reținuți pentru furt calificat, după ce au sustras zeci de capace de canalizare
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 11:31

AUDIO | TULCEA: Peste 150 de copaci au fost plantați de voluntari, în cadrul proiectului „Ziua Verde”

Asociația DeltaPedia a lansat recent proiectul „Ziua Verde”, prin care și-a propus să mobilizeze copiii și adulții din județul Tulcea,...

AUDIO | TULCEA: Peste 150 de copaci au fost plantați de voluntari, în cadrul proiectului „Ziua Verde”
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 10:58

Studenţii cer Consiliului Naţional al Rectorilor să ia măsuri pentru a putea vota la alegerile parlamentare

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România solicită Consiliului Naţional al Rectorilor să ia măsurile necesare astfel...

Studenţii cer Consiliului Naţional al Rectorilor să ia măsuri pentru a putea vota la alegerile parlamentare
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 10:46

Informare de vreme rea în toată țara. COD GALBEN de ninsori în 11 județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, un Cod galben de ninsori în zone din 11 judeţe, precum şi o informare de precipitaţii şi...

Informare de vreme rea în toată țara. COD GALBEN de ninsori în 11 județe
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 10:11

Seară Regală în onoarea sportivilor medaliați la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei va găzdui, joi, de la ora 18,00, la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic, la care sunt...

Seară Regală în onoarea sportivilor medaliați la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris