Încep înscrierile la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 iulie 2018, 09:48
Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, instituţie de învăţământ superior, evaluată de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior cu calificativul „Grad de încredere ridicat”, scoate la concurs pentru anul universitar 2018 – 2019, 873 de locuri din care: 90 de locuri pentru Ministerul Apărării Naţionale, 6 locuri pentru Ministerul Afacerilor Interne, 627 de locuri pentru Secția civilă şi 150 de locuri cu taxă pentru studiile de masterat.
Înscrierile pentru studiile universitare de licență, pentru Secția civilă se desfăşură în perioada 9 – 17 iulie, pentru Secția militară în perioada 9 – 20 iulie și pentru studiile de masterat în perioada 9 – 23 iulie, între orele 09.00 – 15.00 (în zilele lucrătoare) și sâmbăta între orele 09-12.00.
Instituţia de învăţământ constănţeană acordă din fonduri proprii 26 de burse de studii pentru învățământul cu frecvență care se obţin prin concurs la matematică ce se va desfăşura pe data de 16 iulie, ora 10.00. Pe data de 21 iulie se vor afișa rezultatele finale pentru studiile universitare de licență la Secția civilă, pe data de 22 iulie, pentru studiile universitare de licență la Secția militară iar pe data de 27 iulie pentru studiile de masterat.
În Academia Navală „Mircea cel Bătrân” studiază peste 2.000 de studenţi, îndrumaţi de un corp didactic profesionist care oferă studenților garanția unei pregătiri de excepție.