Laura Codruţa Kovesi: „Corupţia poate fi învinsă. Nu abandonaţi!”
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 iulie 2018, 11:37
Laura Codruţa Kovesi a declarat luni că mandatul ei în funcţia de procuror-şef al DNA încetează de luni, după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare.
„După cum ştiţi, preşedintele României a emis decretul de revocare din funcţia de procuror- şef al DNA. Aşadar, mandatul meu încetează începând de astăzi”, a spus Kovesi, într-o conferinţă de presă.
Laura Codruţa Kovesi a anunţat că nu va mai lucra în această instituţie, dar va rămâne procuror.
Laura Codruţa Kovesi a transmis, luni, după revocarea sa din funcţia de procuror-şef al DNA, un mesaj „către cetăţeni şi societate”, în care a subliniat că poate fi învinsă corupţia.
„Corupţia poate fi învinsă. Nu abandonaţi!”, a spus Kovesi.
Sursa – agerpres