Echipa masculină a României a ratat medaliile de bronz la CE de scrimă din Serbia
Publicat de Claudiu Dobrescu, 22 iunie 2018, 11:23
Echipa masculină de sabie a României a pierdut lupta pentru medaliile de bronz la Campionatele Europene de scrimă de la Novi Sad (Serbia) după ce a fost învinsă ieri în finala mică, de Germania, cu scorul de 45-43
Echipa țării noastre formată din Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea și Iulian Teodosiu, a trecut în optimi de Serbia cu 45-5, în sferturi a câştigat împotriva Rusiei, cu 45-42, dar a fost învinsă de Ungaria în semifinale, cu 45-37.
Germania conducea cu 30-25, înaintea ultimelor trei dueluri, apoi Alin Badea a redus din ecart (33-35), Iulian Teodosiu a apropiat echipa României la o singură tuşă, 39-40, dar Dolniceanu nu a reuşit să recupereze diferenţa în faţa lui Matyas Szabo, scrimer de origine română.
Astfel, România a încheiat competiția pe locul al patrulea.