„Dialog pentru viitor“ | Dr. Raed Arafat vine la Constanța, la invitația Asociației Elevilor
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 19 iunie 2018, 12:36 / actualizat: 19 iunie 2018, 15:13
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) organizează, vineri, de 22 iunie, a doua ediție a evenimentului „Dialog despre Viitor”, avându-l ca invitat pe secretarul de stat în MAI, dr. Raed Arafat.
Evenimentul va avea loc în Aula B a Universității „Ovidius” din Constanța, situată pe b-dul Mamaia, nr. 124, începând cu ora 15:00.
Elevii și toți cei prezenți la eveniment vor avea ocazia să-l întâlnească pe fondatorul SMURD, actualmente coordonator al Departamentului pentru Situații de Urgență din MAI, medicul Raed Arafat.
În prima parte a evenimentului, publicul va putea asculta povestea de viață a doctorului cu origini palestiniene. Acesta va vorbi despre provocările întâlnite în cariera sa de medic și de demnitar al statului român, însă nu va ezita să facă și o anamneză a simptomelor acute de care suferă sistemul sanitar din România.
Partea a doua va fi dedicată interacțiunii dintre public și invitat. Elevii și toți cei interesați îi vor putea adresa întrebări medicului Arafat.
Anul trecut, la prima ediție a evenimentului „Dialog pentru Viitor“, elevii din Constanța și nu numai, l-au întâlnit și au stat de vorbă cu jurnalistul Dragoș Pătraru, realizator al emisiunii „Starea Nației“. Pătraru a reușit să vândă cu ocazia evenimentului un număr important de volume ce-i poartă semnătura, iar banii astfel strânși au fost donați unui elev olimpic cu o situație materială precară.