Noutățile Festivalului Internațional „Miturile Cetății“ – ediția a III-a
Publicat de Adrian Băncilă, 15 iunie 2018, 09:23
Festivalul Internațional „Miturile Cetății“, considerat o continuare a Serilor de teatru antic”, desfășurate în anii 70 în județul Constanța începe săptămâna viitoare, în Cetatea Tomisului, pe 20 iunie. Cea de-a treia ediție se va desfășura până pe 27 iunie. Va fi o săptămână în care actori din România, dar și din străinătate vor cuceri scena Teatrului de Stat Constanța, Piata Ovidiu, Termele Romane și sala Teatrului pentru copii și Tineret Căluțul de Mare din Constanța. Despre pregătirile organizarii unui astfel de festival, dar și care sunt spectacolele jucate, ne vorbește directorul general al Teatrului de Stat Constanța, actrița Dana Dumitrescu .
La Constanța se simte tumultul de dinaintea începerii Festivalului Internațional Miturile Cetății. Directorul general al Teatrului de Stat, actrița Dana Dumitrescu ne prezintă invitații celei de-a III-a ediții și spectacolele de care ne vom bucura începând de miercurea viitoare, 20 iunie.
Actrița Dana Dumitrescu: „Anul acesta avem 22 de spectacole în festival, avem 4 spectacole din 4 țări diferite, Italia, Franța, Ungaria și Israel, iar din România avem prezenți în festival Teatrul Național din București, Teatrul Național din Cluj, Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, Teatrul „Fani Tardini” din Galați, Teatrul „Regina Maria” din Oradea, Teatrul din Baia Mare. Spectacolul „Hamlet” realizat de elevii Colegiului „Regina Maria” din Constanța, de altfel vom avea prezent în festival și spectacolul UNATC „Cântăreața cheală” unde vom regăsi pe unul dintre studenții Universității din Constanța, Facultatea de Arte care a continuat studiile la București.“
Spectacolele, dar și conferințele dedicate teatrului sunt semnate de regizori celebri din țară și din străinătate.
Actrița Dana Dumitrescu: „Avem nume grele și importante ale scenei românești, Răzvan Mazilu, care este un vestit coregraf și regizor, iată, are două spectacole la festivalul nostru, spectacolul de la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești și spectacolul de la Teatrul „Excelsior” din București, apoi regizorul Alexander Hausvater. De asemenea vom avea un recital de poezie religioasă care va avea loc la catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel, un recital al maestrului Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, teatru care de altfel va mai fi prezent în festival cu un spectacol în regial lui Silviu Purcărete care va fi de data aceasta în sală. Vom avea invitat spectacolul Teatrului Național din București, un spectacol concert în regia lui Ion Caramitru. Trupa Teatrului Astragali, Lecce, Italia, invitați anul trecut în festival, vor reveni și vor susține spectacolul de pe platforma Cazinoului din Constanța. Am intrat împreună într-un proiect european pe care l-am câștigat- Ruine circulare– se numește, pentru că ei fac același lucru pe care mi-l doresc și eu de la acest festival, să punem în valoare siturile arheologice prin actual teatral.“
Tot ca un element de noutate, anul acesta, 30 de voluntari vor participa la evenimente. Potrivit actritei Dana Dumitrescu, un istoric al Muzeului de Istorie și Arheologie Callatis din Mangalia, se va ocupa de crearea costumelor antice pe care acești tineri voluntari le vor prezenta într-o parada specială. La ediția de anul acesta, seară de seară, trupa Famous Art va susține spectacole stradale înaintea pieselor de la scena mobilă, găzduită de Piața Ovidiu.