Simona Halep: „Titlul de la Roland Garros este special şi va rămâne în inima mea”
Publicat de Catalin Donose, 10 iunie 2018, 05:45
Constănțeanca Simona Halep, numărul 1 mondial, a declarat, sâmbătă seara, după victoria din finala cu americanca Sloane Stephens, că titlul de la Roland Garros este unul special şi că va rămâne pentru totdeauna în inima ei.
Conform site-ului oficial al WTA, Halep a afirmat în conferinţa de presă că în urmă cu 10 ani, când câştiga titlul la Roland Garros în concursul rezervat junioarelor, şi-a propus să se impună la Paris şi la senioare.
‘Când aveam 14 ani m-am decis să devin jucătoare profesionistă, adică să mă dedic în totalitate acestui sport. De atunci am visat la acest moment. Am visat mereu să câştig un turneu de Mare Şlem. Trofeul este greu, dar este foarte frumos. De câte ori vedeam fotografii cu acest trofeu îmi imaginam că e al meu, că îl ating. Este un moment special pentru mine şi mă bucur că acest trofeu este al meu. Când am câştigat turneul de juniori de aici mi-am dorit ca dacă voi câştiga vreodată un turneu de Mare Şlem la seniori atunci acesta să fie Roland Garros. Este un titlu special şi va rămâne pentru totdeauna în inima mea. Faptul că am reuşit să urc pe prima poziţie în clasamentul mondial anul trecut mi-a dat încredere şi în acelaşi timp am simţit o uşurare, pentru că atinsesem un punct foarte important. În mintea mea mi-am spus atunci că trebuie să câştig şi un Mare Şlem’, a afirmat Halep.
Jucătoarea română a recunoscut că în timpul meciului cu americanca Sloane Stephens s-a gândit la un moment dat la finala de la Roland Garos de anul trecut, pierdută în faţa Jelenei Ostapenko. ‘În timpul meciului m-am gândit că mi se întâmplă din nou ca anul trecut (n.r. – finala pierdută în faţa Jelenei Ostapenko). Dar mi-am zis: ‘OK, acum nu trebuie decât să joci tenis’. Apoi am avut o şansă să revin în meci. Am crezut în acea şansă şi încet-încet jocul meu a devenit mult mai relaxat, am reuşit să fac lucrurile mai uşor şi în final să mă impun’, a spus ea.
‘Am jucat de multe ori cu Sloane. Ştiam că este o adversară dificilă, aşa că eram pregătită ca meciul să dureze chiar şi trei ore. Mă aşteptam la puncte lungi, dar mi-am propus să nu renunţ nicio clipă, nici atunci când ea se afla la conducerea jocului. Cred că ăsta este cel mai important lucru pe care l-am făcut azi, am rămas concentrată, am crezut şi nu am renunţat’, a adăugat Simona Halep.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 1 mondial, a câştigat, sâmbătă, primul său titlu de Mare Şlem, după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens în finala de la Roland Garros, cu 3-6, 6-4, 6-1.
Halep (26 ani) a obţinut victoria după două ore şi 3 minute în faţa numărul 10 mondial (25 ani), la a patra sa finală de Mare Şlem, a treia la Roland Garros, după cele din 2014 şi 2017, şi a doua din acest an, prima pierdută în faţa danezei Caroline Wozniacki la Australian Open.
Simona Halep a jucat a 31-a finală din carieră, până acum având 17 titluri cucerite. Simona a obţinut şase titluri în 2013, la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, două în 2014, la Doha şi Bucureşti, trei în 2015, Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, trei anul trecut, Madrid, Bucureşti şi Montreal, în 2017 câştigat la Madrid, iar anul acesta s-a impus la Shenzhen şi Roland Garros.
Halep a mai jucat 14 finale, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, iar în 2017 la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing, iar anul acesta la Australian Open şi Roma.
Simona Halep a cucerit şi un titlu WTA la dublu, anul acesta, la Shenzhen, alături de Irina Begu, jucând şi o finală în 2016 la Montreal, alături de Monica Niculescu.
Halep va primi pentru succesul său de la Roland Garros 2.000 de puncte WTA şi 2,2 milioane euro, iar Stephens s-a ales cu 1.300 de puncte şi 1,12 milioane euro.
Titlul Simonei Halep la Roland Garros vine la 45 de ani după ce Ilie Năstase câştiga la Paris şi la 40 de ani de la cel al Virginiei Ruzici.