Ascultă Radio România Constanța Live

Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii

Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 iunie 2018, 07:55

Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii, iniţiativă a Organizaţiei Naţiunilor Unite este marcată, la 4 iunie, pentru a atrage atenţia asupra impactului devastator al conflictelor armate asupra copiilor, care sunt victime ale abuzurilor fizice, mentale şi emoţionale. Această zi confirmă angajamentul ONU de a proteja drepturile copiilor.

În cadrul sesiunii speciale de urgenţă în problema Palestinei, la 19 august 1982, membrii Adunării Generale ONU, „şocaţi de numărul mare de copii palestinieni şi libanezi care au căzut victime ale actelor de agresiune din partea Israelului”, au stabilit Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii pentru fiecare an la 4 iunie (adoptând Rezoluţia ES-7/8), potrivit www.un.org/en/events/childvictimday/.

„Opriţi atacurile asupra copiilor” este îndemnul transmis de directorul executiv al UNICEF Henrietta H. For, menţionând, pe pagina ONU dedicată zilei, că prin regulile războiului sunt interzise strămutarea ilegală a civililor, atacurile asupra şcolilor sau spitalelor, folosirea, recrutarea şi deţinerea ilegală a copiilor şi refuzarea asistenţei umanitare. Aceste reguli trebuie respectate iar cei care le încalcă trebuie să răspundă pentru actele lor. Copiii au nevoie de pace şi de protecţie în orice moment.

În condiţiile izbucnirii unui conflictul armat, copiii sunt cei mai vulnerabili membri ai societăţii, ei fiind cei mai afectaţi de consecinţele războiului. În ultimii ani, numărul încălcărilor drepturilor comise împotriva copiilor a crescut în multe zone de conflict. Peste 250 de milioane de copii trăiesc în ţări şi zone afectate de conflict, potrivit datelor publicate pe pagina ONU dedicată zilei.

În Yemen, peste 220 de copii au fost ucişi şi peste 330 au fost răniţi, de la începutul anului 2018, ca urmare a conflictului intern. În Siria, în primele trei luni ale anului au avut loc peste 70 de atacuri confirmate asupra spitalelor şi instituţiilor sanitare, peste 300 de instituţii de învăţământ au fost atacate şi 5,3 milioane de copii au fost strămutaţi intern sau au devenit refugiaţi, iar aproximativ 850.000 de copii continuă să locuiască în zone asediate sau greu accesibile. În Afganistan, peste 150 de copii au fost ucişi şi peste 400 răniţi în primele trei luni ale anului din cauza conflictului. În Republica Centrafricană, violenţa reînnoită în ultimele luni a forţat aproape 29.000 de copii să-şi părăsească casele. Doi din cinci copii sub vârsta de cinci ani suferă de malnutriţie cronică şi o treime din copiii de vârstă şcolară nu frecventează o instituţie de învăţământ. În toate aceste ţări, dar şi în altele, echipele angajate de UNICEF şi de partenerii depun toate eforturile pentru a ameliora suferinţele celor mai vulnerabili, celor despărţiţi de familiile lor, celor care se îmbolnăvesc în taberele de refugiaţi dens populate, celor care suferă de foame, potrivit www.unicef.org/media.

În 1997, Adunarea Generală a adoptat Rezoluţia 51/77 privind drepturile copilului, ce a reprezentat o evoluţie importantă în eforturile de îmbunătăţire a protecţiei copiilor în situaţii de conflict armat. În urma raportului inedit, privind efectele conflictelor armate asupra copiilor, realizat de Graça Machel, Rezoluţia 51/77 a semnalat lansarea unui nou consens între statele membre ONU şi necesitatea unui efort coordonat, din partea comunităţii internaţionale, în abordarea vulnerabilităţi copiilor şi privarea acestora de drepturile elementare în situaţiile create de conflictele armate.

Rezoluţia 51/77 are la bază eforturile Adunării Generale pentru protecţia drepturilor copiilor, inclusiv prin Convenţia privind drepturile copilului şi protocolul său opţional şi prin rezoluţiile anuale privind drepturile copilului.

Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă furnizează un Masterplan universal pentru a asigura un viitor mai bun pentru copii. Noua agendă include pentru prima dată obiectivul de a pune capăt tuturor formelor de violenţă împotriva copiilor, iar încetarea abuzului, neglijării şi exploatării copiilor constituie parte integrată în mai multe alte obiective legate de violenţă. Activitatea ONU este orientată de Convenţia privind drepturile copilului, tratatul internaţional cu cea mai rapidă şi mai largă ratificare a drepturilor omului din istoria omenirii.

Sursa – agerpres

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 15:43

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul

Joi, 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea...

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul
TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 15:18

TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România

TikTok își consolidează activitatea de a proteja platforma prin lansarea Centrului Electoral dedicat alegerilor din România, printr-o nouă...

TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România
Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor – contestată și de Curtea Constituțională
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 14:43

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor – contestată și de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a României a declarat recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita...

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor – contestată și de Curtea Constituțională
CONSTANȚA: Bărbat reținut pentru tâlhărie. Acesta ar fi sustras telefonul mobil al unui bătrân
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 14:14

CONSTANȚA: Bărbat reținut pentru tâlhărie. Acesta ar fi sustras telefonul mobil al unui bătrân

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din...

CONSTANȚA: Bărbat reținut pentru tâlhărie. Acesta ar fi sustras telefonul mobil al unui bătrân
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 13:49

TULCEA: Bărbat lovit intenționat cu mașina. Un tânăr de 24 de ani, reținut de polițiști

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Făgărașu Nou, a avut loc un...

TULCEA: Bărbat lovit intenționat cu mașina. Un tânăr de 24 de ani, reținut de polițiști
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 11:40

Inspecția Judiciară – verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la CA Ploiești

Inspecția Judiciară va efectua verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de...

Inspecția Judiciară – verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la CA Ploiești
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 11:09

TULCEA: Atenție, exercițiu al pompierilor militari!

Astăzi, in intervalul orar 12:00 – 14:00, în municipiul Tulcea, pompierii militari tulceni, în colaborare cu VARD Tulcea SA urmează să...

TULCEA: Atenție, exercițiu al pompierilor militari!
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 10:57

CONSTANȚA/TULCEA: COD GALBEN – averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină

Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o atenționare de cod galben de instabilitate atmosferică temporar...

CONSTANȚA/TULCEA: COD GALBEN – averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină