Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 7 iunie

Calendarul zilei – 7 iunie

Publicat de Codrin RAITA, 7 iunie 2018, 05:00 / actualizat: 7 iunie 2018, 11:08

EVENIMENTE INTERNE

– Învăţământ, Cercetare

* Universitatea Politehnica din Bucuresti, centrul CAMIS organizează Conferinţa finală a proiectului KA2 Erasmus+ – Instruire în Printarea 3D cu scopul de a încuraja Inovația şi Creativitatea în U.E. – ora 16:00, Biblioteca UPB, sala 3.2, Splaiul Independentei 313, sector 6.Conferinţa se adresează cadrelor didactice din învăţământul profesional şi tehnic

– Mass-Media

* În perioada 7 – 9 iunie, Festivalul Grand Prix Nova organizat de Radio România, în perioada 4 – 9 iunie, găzduiește atelierele EBU Radio Drama Workshops (European Broadcasting Union)

– Cultură

* Lansarea cărții „China Harului”, de Andrei Dîrlău, editată de Fundația Anastasia –  la ora 11:00, la Athénée Palace Hilton, în sala Regina Maria. Lansarea va fi însoțită de o expoziţie cu 7 lucrări de artă inspirate de volumul „China Harului”, semnate de maestrul Sorin Dumitrescu (editor al cărții). Cu acestă ocazie va fi lansat și catalogul expoziției „Semnul Împăratului. Între ideogramă și icoană” – album de artă ce prezintă cele 7 lucrări expuse, semnat acad. Sorin Dumitrescu.Vor lua cuvântul dr. Teodor Baconski – diplomat, fost ministru de externe şi ambasador; dr. Su Yan, traducătoarea cărţii Dao De Jing, autoarea prefeței cărții China şi creştinismul; pr. dr. Marius Taloş S.J. Superior Regional al Iezuiţilor din România; prefațatorii cărții – pr. prof. dr. Emil Jurcan, lect. dr. Roxana Rîbu; pr. prof. dr. Vasile Mihoc (Facultatea de Teologie, Universitatea din Sibiu), alături de editorul cărții, acad. Sorin Dumitrescu, și autorul ei, dr. Andrei Dîrlău

* Muzeul Național al Țăranului Român va prezenta a doua dintre cele patru întâlniri din mini-seria de conferințe pe teme etnomuzicologice, la care Speranța Rădulescu, profesor asociat și conducător de doctorate la Universitatea Națională de Muzică București, va susține conferința „Ideologia națională. Muzică și discursuri despre muzică în România ultimului secol” – de la ora 18:00, la Clubul Țăranului. Parteneri media ai MȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România București Fm

* Galeria Eastwards Prospectus prezintă „Objects in the Mirror Are Closer Than They Appear” (7 iunie – 28 iulie), o expoziție de lucrări noi al căror punct de plecare se află în Arhiva de Fotografie de Presă Minerva, ce conține imagini realizate de fotojurnaliștii de la ziarele clujene Făclia și Igazság între 1960 și 1990. Artiștii participanți în expoziție – artiștii vizuali Răzvan Anton, Claudiu Cobilanschi, Miklósi Dénes, Miklós Szilárd și Iulia Toma, alături de compozitorii Bolcsó Bálint și Kedves Csanád – au în comun interesul față de potențialul acestei arhive, dar și față de tema memoriei și a relației sale cu istoria. Desfășurată pe ambele etaje ale galeriei, Objects in the Mirror Are Closer Than They Appear este prima expoziție de această amploare din București dedicată cercetării artistice contemporane bazate pe Arhiva de Fotografie de Presă Minerva . Vernisajul expoziţiei are loc astăzi, de la ora 19:00, în Strada Plantelor nr.50

* În perioada 3 – 10 iunie, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, va susține șase recitaluri în șase orașe din cele trei provincii istorice ale României. Flautul Fermecat 2018 marchează 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, prilej cu care Ion Bogdan Ștefănescu împreună cu chitaristul Costin Soare a pregătit un repertoriu special, sub tema „Twenty Shades of Music” – ora 19:00, la Sala Teatrelli. Coproducatori: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi

* BestMusic Live Concerts organizează concetul susţinut de VAMA – ora 21:30, la Hard Rock Cafe

* Timişoara: În perioada 1-10 iunie, TRES COURT – Festivalul Internațional de filme de foarte scurt metraj se desfășoară atât la Timișoara, cât și in alte 16 oraşe şi comunități rurale din țară. Astăzi, cinefilii se pot bucura de cele mai bune producții cinematografice foarte scurte de pe cele cinci continente la Centrul Cultural Ambasada, Str. Anton Seiller, nr. 2

– S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie

* Cu 524 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se stabileau zonele de influență colonială ale celor două puteri maritime ale vremii. Tratatul se baza pe o hotărâre a papei Alexandru VI din anul 1493, mai exact prin bula numită “Inter caetera” care stabilea o frontieră maritimă de 480 de kilometri V de Insulele Capului Verde, atribuind teritoriile de la vestul Castiliei. Astfel, noile teritorii descoperite erau împărţite de-a lungul meridianului de 46 grade vest. Teritoriile de la vest de acest meridian urmau să aparţină Spaniei, iar teritoriile de la est Portugaliei. Tratatul a fost ratificat de Spania (care era formată din regatele Castilia şi Aragon) la data de 2 iulie 1494, iar de Portugalia la data de 5 septembrie 1494

* Acum 416 ani (1602), între 7 iunie şi 5 octombrie, a fost construită Mănăstirea Secu (Neamţ) – ctitor, vornicul Nestor Ureche. Poartă hramul “Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” (sărbătorit la 29 august)

* Acum 97 de ani (1921) se semna, la Belgrad, Convenţia de alianţă defensivă româno-iugoslavă, care forma, împreună cu Convenţiile similare româno-cehoslovacă (23.IV.1921) şi cehoslovaco-iugoslavă (14.VIII.1920), baza Micii Înţelegeri, organizaţie de securitate regională defensivă – alcătuită din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia prin convenţii bilaterale de alianţe – având drept scop menţinerea şi apărarea statu-quo-ului teritorial stabilit prin tratatele încheiate în urma Primului Război Mondial. Mica Înţelegere, cunoscută şi sub numele de Mica Antantă, şi-a încetat activitatea în 1938

* Se împlinesc 95 de ani (1923) de la adoptarea Legii privind înfiinţarea Facultăţii de Farmacie pe lângă Universitatea din Bucureşti (inaugurată oficial la 15.X.1923); primul decan: Ştefan Minovici

* Acum 89 de ani (1929) au fost ratificate documentele fondării statului Cetății Vaticanului. Statul Cetății Vaticanului a fost fondat în urma Acordurilor de la Palatul Lateran stipulate între Sfântul Scaun și Italia la 11 februarie 1929. Oferind o identitate teritorială pentru Sfântul Scaun, statul Vatican este recunoscut ca teritoriu național sub legea internațională, chiar dacă Sfântul Scaun este organismul legal care conduce relațiile internaționale, negociază înțelegerile internaționale, respectiv trimite și primește reprezentanții diplomatici. Suveranul Pontif este atât suveran al Statului Cetății Vaticanului, cât și conducător al Sfântului Scaun

* Acum 71 de ani (1947) reforma agrară din 23.III.1945 a fost declarată prin lege „act de guvernământ”, punându-se astfel capăt numeroaselor acţiuni judecătoreşti intentate de foştii proprietari expropriaţi unor ţărani împroprietăriţi

* În urmă cu 71 de ani avea loc constituirea Asociaţiei Sportive „Armata” (ASA) Bucureşti (1947). Din 1948 s-a numit Clubul Sportiv Central al Armatei, din 1950 – Casa Centrală a Armatei (CCA), iar din 1961 – Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti

* Se împlinesc 50 de ani (1968) de la stabilirea relaţiilor diplomatice la nivel de ambasadă între România şi Malta

* Cu 28 de ani în urmă (1990) a fost semnată Convenţia de constituire a Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa” (CNS „Cartel Alfa”)

* Se împlinesc 25 de ani (1993) de la apariţia, la Bucureşti, a primului număr al cotidianului „Jurnalul Naţional”

Aniversări – Comemorări

– 1883: S-a născut George Ciprian, dramaturg, prozator şi actor, considerat un precursor al teatrului absurdului (m. 1968) – 135 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.autorii.com/scriitori/george-ciprian/) dau ca dată a naşterii 14 iunie 1883

– 1886: S-a născut inginerul Henri Coandă, pionier al aviaţiei mondiale; a conceput şi a construit, în 1910, primul avion cu reacţie din lume, încercat de el în acelaşi an; între 1911 şi 1914 a construit mai multe tipuri de avioane de concepţie proprie, cunoscute sub denumirea de „Bristol-Coandă”; membru titular al Academiei Române din 1970 (m. 1972). NOTĂ Alte surse dau moartea la 25.XI.1972

– 1927: S-a născut sculptorul Ioan Tolan, autor a numeroase lucrări de artă monumentală; fondator al filialei UAP Arad şi a Liceului de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad (m. 2015)

– 1937: S-a născut Paul Staïcu, compozitor, aranjor, pianist şi comedian stabilit în Franţa din 1989

– 1940: S-a născut Ion Murgeanu, poet, prozator şi jurnalist

– 1957: A murit prozatorul Titus Hotnog; a tradus din Cehov şi Puşkin; a redactat un studiu, bine informat, despre cuvintele de origine cumană din limba română (n. 1890)

– 1976: A murit istoricul, arhivistul şi profesorul Aurelian Sacerdoţeanu; specialist în istoria medievală a românilor, în practica şi teoria arhivistică (n. 1904)

– 1992: A murit George Drumur (pseudonimul literar al lui George Pavelescu), poet, publicist, muzicolog şi traducător (a tradus din literatura rusă, din lirica germană, cehă şi slovacă) (n. 1911, la Mănăstirea Horecii/Cernăuţi, azi în Ucraina)

– 2000: A murit Radu Selejan, poet şi prozator; reporter (din 1978 a fost redactor la ziarul „Tribuna” din Sibiu) (n. 1935)

– 2011: A murit Mircea Iorgulescu, critic şi istoric literar, eseist şi comentator politic, stabilit la Paris din vara anului 1989 (fost coordonator al redacţiei române a Radio France Internationale de la Paris; a colaborat şi la postul de radio Europa Liberă) (n. 1943)

– 2012: A murit saxofonistul Dan Nedelcu (Dax) (n. 1979)

– 2013: A murit actorul Petrică Popa; a jucat pe scena Teatrului Nottara mai bine de 50 de ani (n. 1929) – 5 ani


EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor apărării din cadrul NATO

– Washington D.C.: Președintele american, Donald Trump, va avea o întrevedere cu premierul japonez, Shinzo Abe, la Casa Albă

 Aniversări – Comemorări

– 1845: S-a născut violonistul, dirijorul şi compozitorul maghiar Leopold (von) Auer (m. 1930)

– 1848: S-a născut pictorul francez Paul Gauguin (m. 1903) – 170 de ani

– 1859: A murit pictorul englez David Cox (n. 1793)

– 1862: S-a născut Philipp Lenard, fizician german; cercetări în domeniile gazelor ionizate, fotoelectricităţii, fosforescenţei şi razelor catodice („razele L”); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1905 (m. 1947)

– 1877: S-a născut fizicianul britanic Charles Glover Barkla, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1917 (m. 1944)

– 1879: S-a născut Knud Rasmussen, antropolog şi explorator polar danez; a întreprins numeroase expediţii în nordul Groenlandei şi în Arctica americană, studiind viaţa eschimoşilor şi problema originii lor (m. 1933)

– 1897: S-a născut dirijorul şi compozitorul american de origine maghiară George Szell (György Széll) (m. 1970)

– 1917: S-a născut Dean Martin (născut: Dino Paul Crocetti), cântăreţ şi actor american de origine italiană (m. 1995)

– 1920: S-a născut Georges Marchais, om politic comunist francez, secretar general al Partidului Comunist Francez între anii 1972 şi 1994 (m. 1997)

– 1928: S-a născut regizorul american de film James Ivory – 90 de ani

– 1934: S-a născut Philippe Entremont, dirijor şi pianist francez

– 1935: A murit Ivan V. Miciurin, horticultor şi genetician rus; a obţinut peste 300 de soiuri de plante pomihorticole, în special pomi fructiferi; a experimentat controlul ştiinţific al creşterii plantelor (n. 1855)

– 1937: A murit actriţa americană de film Jean Harlow, una dintre vedetele anilor ’30 (n. 1911)

– 1940: S-a născut Sir Tom Jones (numele real: Thomas Jones Woodward), cântăreţ britanic de muzică uşoară. NOTĂ: Într-o ceremonie desfăşurată la palatul Buckingham, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii recunoaşte meritele făcute Commonwealth-ului şi Regatului Unit şi în ziua de 29 martie 2006 îl numeşte prin ceremonial Sir Tom Jones, acordându-i totodată titlul de cavaler

– 1952: S-a născut actorul irlandez Liam Neeson

– 1952: S-a născut scriitorul turc Orhan Pamuk; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2006

– 1954: S-a născut pictorul şi poetul belgian Jan Theuninck

– 1954: A murit Alan M. Turing, matematician şi logician britanic; cercetări fundamentale în logica matematică; a elaborat, între anii 1936 şi 1938, conceptul teoretic al maşinii de calcul „universale” (maşina lui T), fiind considerat precursorul calculatorului electronic (n. 1912)

– 1956: A murit Julien Benda, romancier, eseist şi pamfletar francez (n. 1867)

– 1958: S-a născut Prince (Prince Rogers Nelson), cântăreţ, compozitor, textier, producător muzical, multi-instrumentist şi actor american; maestru al funkului, pop-ului, rock-ului şi r&b-ului, a fost unul dintre cei mai bine vânduţi artişti din toate timpurile (m. 2016) – 60 de ani

– 1963: S-a născut tenorul francez de origine italiană Roberto Alagna – 55 de ani

– 1966: A murit (în Elveţia) Hans Arp, sculptor, pictor şi poet avangardist francez de origine germană; unul dintre iniţiatorii mişcării dadaiste şi ai artei abstracte; a participat la decorarea Palatului UNESCO din Paris (n. 1887). NOTĂ: Unele surse (arpmuseum.org) dau ca an al naşterii 1886

– 1980: A murit scriitorul american Henry Miller (n. 1891)

– 2008: A murit Dino Risi, regizor italian, unul din marii maeştri ai „Commedia all’Italiana”, realizator al filmelor „Poveri ma belli”, Opiate ’67″şi „Parfum de femeie” (1974), în al cărui remake a jucat Al Pacino (n. 1916) – 10 ani

– 2011: A murit Jorge Semprún Maura, scriitor şi scenarist spaniol (n. 1923)

– 2012: A murit Bob Welch, chitarist şi cântăreţ în trupa americană de muzică rock Fleetwood Mac (n. 1956)

– 2015: A murit Christopher Lee, actor, regizor, muzician şi cântăreţ britanic de muzică heavy metal; a interpretat mai ales roluri de antagonişti şi personaje din filme de groază; deţine recordul Guinness pentru cele mai multe roluri jucate în cinematografie (a jucat în 275 de filme începând din anul 1946) (n. 1922)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie