Ascultă Radio România Constanța Live

Ministrul Turismului: Este important să aducem cât mai mulţi turişti în Delta Dunării, dar fără să afectăm biodiversitatea

Ministrul Turismului: Este important să aducem cât mai mulţi turişti în Delta Dunării, dar fără să afectăm biodiversitatea

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 2 iunie 2018, 10:15

Delta Dunării este o prioritate a Ministerului Turismului, care vrea să aducă aici cât mai mulţi turişti străini, promovând însă un turism durabil care să protejeze biodiversitatea, a declarat vineri ministrul Turismului, Bogdan Trif, cu prilejul unui infotrip dedicat jurnaliştilor străini organizat de ministerul de resort.

„Delta Dunării este perla turismului românesc şi de aceea trebuie să profităm de orice ocazie pentru a o promova. Este important să aducem cât mai mulţi turişti, dar trebuie să fim extrem de atenţi încât să dezvoltăm un turism durabil, astfel încât biodiversitatea, comoara Deltei Dunării, să fie protejată şi să fie transmisă şi generaţiilor viitoare”, a spus Bogdan Trif la o conferinţă de presă organizată în localitatea Mila 23 din judeţul Tulcea.

Şeful de la Turism a reamintit că a fost emis un ordin de ministru astfel încât să fie diminuată la 200 de metri suprafaţa minimă pe care se poate dezvolta o pensiune agroturistică, astfel încât cei care nu au un spaţiu atât de generos să poată accesa fonduri europene.

De asemenea, ministrul Turismului a subliniat că una dintre priorităţile instituţiei pe care îl conduce, dar şi a Consiliului Judeţean Tulcea, este aceea de a dezvolta aeroportul de la Tulcea.

„Este important ca turiştii să ajungă direct la Tulcea, fără să mai fie nevoie să străbată drumul de la Bucureşti la Tulcea sau de la Constanţa la Tulcea, pentru că se pierde foarte mult timp. Ştiţi cu toţii, durata medie a unei călătorii este de patru ore. Deci, practic, turiştii pierd o zi din concediu plus costurile lor sunt mult mai mari”, a apreciat Bogdan Trif.

  • Investiții din bani europeni în infrastructură prin programul ITI Delta Dunării

Referindu-se la acest subiect, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a precizat că Delta Dunării beneficiază de un Instrument Teritorial de Investiţii, care aduce în teritoriul judeţului Tulcea aproape 1,2 miliarde de euro.

„Aceşti bani au venit ca urmare a unei strategii a Băncii Mondiale, o strategie de dezvoltare a judeţului Tulcea şi a turismului în mod special. Una dintre componente a fost reabilitarea şi modernizarea aeroportului din Tulcea, care este în curs în momentul de faţă. Mai sunt lucruri de făcut. S-a finalizat un proiect de 12 milioane euro. Mai avem un proiect de accesat. În următoarele două luni de zile, cred că se va depune cererea de finanţare pentru dotarea aeroportului cu aproximativ 11 milioane de euro şi atunci aeroportul din Tulcea va fi unul din aeroporturile de referinţă ale României”, a spus Horia Teodorescu. Acesta a adăugat că se lucrează, de asemenea, la modernizarea infrastructurii rutiere, portuare şi de sănătate din Tulcea, pentru că touroperatorii sunt interesaţi şi de calitatea serviciilor medicale pentru turiştii care vin pe navele de croazieră.

La rândul său, directorul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), Radu Codruţ Ştefănescu, a anunţat startul campaniei de cadastrare a Deltei Dunării, un amplu proiect care va fi finalizat până în 2020, în colaborare cu Administraţia Rezervaţiei cu Biosfera Delta Dunării, costurile fiind estimate la 40 de milioane de lei.

„Din 575.000 de hectare cât înseamnă rezervaţia Delta Dunării doar 83.000 de hectare sunt cadastrate. Guvernul României prin ANCPI şi-a propus să facă acest lucru până în anul 2020, adică să înregistreze fiecare imobil din zona Deltei Dunării în cartea funciară. Beneficiul pentru omul de rând este acela că atunci când deţine un titlu de proprietate poate transforma acest titlu într-un mijloc real de dezvoltare. Poţi să ipotechezi, poţi să vinzi, poţi să accesezi fonduri europene, poţi să realizezi infrastructură, exproprieri, credite”, a spus directorul ANCPI.

  • Promovarea turismului în Deltă, mult sub potențial

În ceea ce priveşte numărul turiştilor din Delta Dunării, Bogdan Trif a precizat că potrivit celor mai recente cifre, în anul 2016 au fost aproximativ 50.000 de turişti români şi aproximativ 33.000 de turişti străini.

„Este mult sub potenţial. De aceea trebuie să o promovăm. Dar, încă o dată, trebuie să fim foarte atenţi să dezvoltăm un turism durabil fără să afectăm în niciun fel fauna şi flora Deltei”, a spus Trif.

Întrebat care este numărul potenţial de turişti pe care ar putea să îi atragă Delta Dunării, ministrul Turismului a subliniat că în prezent se lucrează la o strategie de dezvoltare a turismului. „În urmă cu două luni am semnat cu Banca Mondială un acord şi până la sfârşitul anului o să avem o strategie integrată de dezvoltare a turismului. În acest fel vom avea şi o viziune de dezvoltare a sectorului de turism în Delta Dunării. Va fi un capitol aparte în strategie pe care noi ne dorim să o implementăm. Nu se mai poate face turism după ureche. Trebuie să copiem şi noi modelele ţărilor dezvoltate care au succes”, a apreciat Bogdan Trif.

Încă 30 de zile de arest pentru Bogdan Peşchir
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 18:27

Încă 30 de zile de arest pentru Bogdan Peşchir

Judecătoria Sectorului 5 a dispus, marţi, prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Bogdan Peşchir, finanţatorul...

Încă 30 de zile de arest pentru Bogdan Peşchir
TULCEA: Scrumbii de Rusalii 2025 – festival gastronomic de excepție
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 17:32

TULCEA: Scrumbii de Rusalii 2025 – festival gastronomic de excepție

Ca o continuare a poveștii „Scrumbii de Florii”, festivalul gastronomic tulcean organizat la finalul lunii aprilie 2024, ieri, 14 aprilie, la...

TULCEA: Scrumbii de Rusalii 2025 – festival gastronomic de excepție
CJC intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență în dosarul în care 14 funcționari publici din aparatul de specialitate al instituției au solicitat instanței suspendarea hotărârii privind aprobarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Funcționare și Organizare
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 17:01

CJC intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență în dosarul în care 14 funcționari publici din aparatul de specialitate al instituției au solicitat instanței suspendarea hotărârii privind aprobarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Funcționare și Organizare

Consiliul Județean Constanța intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență și reprezentare în dosarul în care 14...

CJC intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență în dosarul în care 14 funcționari publici din aparatul de specialitate al instituției au solicitat instanței suspendarea hotărârii privind aprobarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Funcționare și Organizare
Județul CONSTANȚA: Peste o sută de pietoni și zeci de bicicliști amendați într-o singură zi
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 16:43

Județul CONSTANȚA: Peste o sută de pietoni și zeci de bicicliști amendați într-o singură zi

Polițiștii constănțeni au desfășurat o acțiune amplă, luni, 14 aprilie 2025, de prevenire a accidentelor rutiere cauzate de indisciplina...

Județul CONSTANȚA: Peste o sută de pietoni și zeci de bicicliști amendați într-o singură zi
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 16:30

TULCEA: Noua rețetă de reasfaltare a Podului peste Dunăre a rezistat bine peste iarnă; se reasfaltează și calea 1

Nouă rețetă de mixturi bituminoase, folosită în octombrie 2024, pentru reasfaltarea căii 2 de rulare a Podului suspendat peste Dunăre de la...

TULCEA: Noua rețetă de reasfaltare a Podului peste Dunăre a rezistat bine peste iarnă; se reasfaltează și calea 1
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 15:50

Reprezentanții Congresului american – mulțumiți de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor

Reprezentanții Congresului american prezenți marți la București au fost ‘mulțumiți’ de clarificările Cotroceniului privind...

Reprezentanții Congresului american – mulțumiți de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 15:32

Primul tren modernizat prin PNRR va pleca miercuri, din București Nord spre Constanța

CFR Călători anunță că începând din data de 16 aprilie 2025, pe ruta București Nord – Constanța și retur va circula primul tren format...

Primul tren modernizat prin PNRR va pleca miercuri, din București Nord spre Constanța
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 13:58

Camera Deputaților/Autoritățile municipale alocă minim 5% pentru finanțarea spitalelor de interes județean

Autoritățile municipale vor aloca minim 5% din bugetul local aprobat pentru finanțarea spitalelor de interes județean, indiferent de subordonarea...

Camera Deputaților/Autoritățile municipale alocă minim 5% pentru finanțarea spitalelor de interes județean