Scăldatul este interzis pe litoral! Steagul roşu rămâne arborat
Publicat de Arantxa Catană, 28 mai 2018, 10:47
Vremea de pe litoral nu a ţinut cu turiştii veniţi în minivacanţă cu speranţa că vor face plajă şi baie în mare.
Este a treia zi în care vântul puternic, marea agitată şi curenţii din apă i-au făcut pe salvamari să arboreze steagul roşu, care interzice îmbăierea, de la Mamaia până în sudul litoralului.
Duminică, alţi doi oameni au fost la un pas de înec în Mamaia. Un tânăr de 36 de ani a fost scos de salvatori din apă, după ce i s-a făcut rău.
Bărbatul a intrat în valuri imediat după ce a mâncat, lucru absolut nerecomandat, la fel cum este interzis scăldatul după consumul de alcool.
Mai mult, deşi în apa mării sunt 22 de grade, salvatorii ne sfătuiesc să fim prudenţi, pentru că există riscul de şoc hipotermic.
„În momentul în care a servit masa – nu este indicat să intri la scăldat – el a trecut peste această regulă și a intrat în apă, i s-a făcut rău și a trebuit să se intervină rapid. A venit și ambulanța foarte repede și este în afara oricărui pericol. S-a arborat steagul roșu, ceea ce înseamnă interzis la scăldat. Apa încă este rece, nu este foarte bună de îmbăiere și se poate întâmpla să intervină înecul, mai ales că sunt și curenți foarte foarte puternici. Sfatul nostru, în continuare, este să nu mai intre în apă”, a declarat pentru Radio Constanța Gabi Culea, coordonatorul salvamarilor din staţiunea Mamaia.
Reamintim şi semnificaţia steagurilor arborate pe plajă: roşu cu galben înseamnă prezenţa salvamarului pe plajă şi scăldatul permis; steagul galben înseamnă vânt puternic, iar accesul în mare este permis doar înotătorilor experimentaţi, iar steagul roşu interzice scăldatul.