A doua zi de Rusalii: Creştinii ortodocşi şi greco-catolici celebrează Sfânta Treime
Publicat de Arantxa Catană, 28 mai 2018, 10:06
Este sărbătoare mare şi luni – 28 mai, marcată cu roşu în calendar, pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici.
A doua zi de Rusalii este închinată Sfintei Treimi, fiind dedicată monoteismului creștin.
Dumnezeu este unul în ființă, dar în trei persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Tradiția creștină conferă celor trei persoane divine, lucrări specifice. Tatăl a creat lumea din nimic, Fiul a mântui-o din păcat, iar Duhul Sfânt îi sfințește pe oamenii care vor să aibă o relație de credință cu Dumnezeu.
Credința în Sfânta Treime este o dogmă stabilită la primele Sinoade Ecumenice în secolul al IV-lea, când au fost combătute teoriile greșite, numite erezii, care introduceau o ierarhie în Sfânta Treime. De atunci, credința creștină admite că cele trei persoane ale Treimii sunt egale și într-o relație de iubire absolută.